Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări după ce au descoperit un autoturism care figura în bazele de date ca fiind căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Italia.
Incidentul a avut loc în data de 10 august, în jurul orei 23:35, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – ITPF Iași. Pentru efectuarea formalităților de control s-a prezentat o femeie, cetățean român, în vârstă de 32 de ani, care se afla la volanul unui autoturism fabricat în anul 2018.
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma acestora, au constatat că autoturismul figura în bazele de date ca fiind furat începând cu data de 27 aprilie 2026, semnalarea fiind introdusă de autoritățile italiene.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. Autoturismul, în valoare de 55.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Autoturism căutat de autoritățile din Italia, descoperit la PTF Sculeni
Sergiu DASCĂLU