07 NOIEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: A testat vigilenţa poliţiştilor de frontieră şi nu i-a reuşit
Galaţi: A testat vigilenţa poliţiştilor de frontieră şi nu i-a reuşit

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi–Rutier efectuează cercetări în privinţa unei persoane care a fost depistată conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.

"Un cetăţean moldovean a testat vigilenţa poliţiştilor de frontieră şi nu i-a reuşit. În data de 06 noiembrie a.c., în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi–Rutier – ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din ţară, un tânăr, cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 27 ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în România. Cu ocazia efectuării controlului, pe lângă actele solicitate, conducătorul auto a înmânat şi o dovadă de circulaţie provizorie eliberată de către Serviciul Rutier Bucureşti cu o valabilitate de 15 zile pentru a înlocui permisul de conducere deţinut. În urma verificărilor efectuate în bazele de date relevante a rezultat faptul că persoana aflată la volan nu posedă permis de conducere emis de către autorităţile din România", potrivit ITPF Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Articole înrudite