25 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
VIDEO: Incendiu violent la un bungalow turistic din Delta Dunării
VIDEO: Incendiu violent la un bungalow turistic din Delta Dunării

În cursul după-amiezii de marţi, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o unitate de primire turistică din localitatea Dunavăţu de Sus, judeţul Tulcea.
La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, forţele de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere, o autoscară , precum şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Tulcea.
Totodată, a intervenit şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, care, cu sprijinul localnicilor, a reuşit să limiteze extinderea incendiului până la sosirea pompierilor militari.
La momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent la un bungalow turistic, cu pericol de propagare către pensiunile învecinate, acoperite cu stuf.
În interiorul bungalow-ului se aflau doi turişti, care s-au autoevacuat în siguranţă şi nu au necesitat îngrijiri medicale.
Echipajele operative au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, reuşind să protejeze construcţiile din proximitate. În urma incendiului, construcţia afectată a ars în proporţie de aproximativ 80%.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost stabilită ca fiind un cablu defect din instalaţia de aer condiţionat.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea reaminteşte importanţa verificării periodice a instalaţiilor electrice şi a respectării normelor de prevenire a incendiilor, în special în zonele turistice intens frecventate în sezonul estival.

Imagini, mai jos!

  • Galerie Video:
    • Video File:
    • Video File:
  • Galerie Foto:

Articole înrudite