



Captura a avut loc în data de 14 septembrie, în jurul orei 04:40, în timpul unei acțiuni de tip BLITZ desfășurate pe DN 56, în parcarea de lângă Stația de taxare a podului Calafat-Vidin.
În urma controlului amănunțit, autoritățile au constatat că sigiliul vamal al camionului fusese rupt și lipit. În interiorul remorcii, printre sacii cu alune, au fost identificați 12 bărbați, dintre care 11 cetățeni iranieni și un cetățean egiptean. Niciunul dintre aceștia nu deținea documente valabile care să le permită trecerea frontierei și călătoria în spațiul Schengen.
„Cercetările în cauză sunt efectuate de către polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
La scurt timp după finalizarea primelor proceduri, grupul de migranți a fost preluat de autoritățile bulgare pentru continuarea investigațiilor.
Sursa foto/video: Poliția de Frontieră
Pingback: Galați: Captură de droguri la Vama Giurgiulești. Pastile de MDMA descoperite în bagajul unui pasager sosit cu autocarul din Ucraina - Monitorul de Galati