04 AUGUST 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Criză la Floreasca: Şeful Centrului de Arşi, demis în plin scandal
Criză la Floreasca: Şeful Centrului de Arşi, demis în plin scandal

Chirurgul plastician Tiberiu Paul Neagu, care conducea Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca, a fost demis luni de managerul instituţiei, conform unor surse medicale citate de HotNews. Decizia a fost luată după ce Ministerul Sănătăţii a trimis rezultatele controalelor realizate de Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control, care au ajuns luni dimineaţă pe biroul managerului.

Tiberiu Paul Neagu, aflat în concediu în momentul izbucnirii scandalului privind pacienta transferată în Belgia cu infecţii spitaliceşti multirezistente, a fost vizat public săptămâna trecută de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, care i-a cerut demisia. Neagu conducea Centrul de Arşi din 2022, când secţia a fost declarată singurul centru pentru mari arşi din România, printr-o decizie a fostului ministru Alexandru Rafila.

Tot în urma controalelor, a fost demisă şi şefa laboratorului de microbiologie al spitalului, Ileana Coldea. Managerul spitalului, Bogdan Zidaru, a declarat doar că va fi emis un comunicat oficial în scurt timp. Într-o postare făcută vineri pe Facebook, ministrul Rogobete a criticat faptul că Neagu se afla în concediu şi ceruse chiar prelungirea acestuia, în timp ce secţia pe care o conducea traversa o criză majoră. (D.S.M.)

Sursa foto: Mediafax/ Marian Ilie


Articole înrudite