Constantin Truş, Medic Primar Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean Galaţi, revine cu o nouă povestire, cu bune, cu rele, dar ca întotdeauna, cu luptă pentru viaţă.
"Eram de gardă şi mă bucuram de o seară de vară liniştită şi răcoroasă, fără evenimente sau provocări deosebite.
La un moment dat, destul de târziu în noapte, a început să-mi sune telefonul cu multă insistenţă, aşa că m-am uitat curios la ecran şi am văzut numele unui coleg de la alt spital.
Am răspuns, dar până să duc telefonul la ureche, deja se revărsa un potop de vorbe peste mine: “Dureri mari, leucocitele au depăşit, insuficienţă renală… stare septică avansată…”.
“Nu te aud foarte bine, te rog repetă ca să înţeleg!”, am răspuns, încercând să fac sens din avalanşa de simptome care părea fără sfârşit.
“CT acum, te sun imediat!”… şi pauză.
O asistentă se uita întrebător la mine.
“Vine ceva?”
“Da! Hai să ne pregătim, nici nu am înţeles cu ce avem de-a face, dar aflăm în curând.”
După nici jumătate de oră îmi sună telefonul din nou.
“I-am făcut CT-ul… e rău de tot, trebuie operat urgent. Îţi trimit tot ce ai nevoie, septicemia este instalată de ceva timp şi punga de puroi nu mai este pungă… e ditamai filonul prin tot abdomenul.”
“OK, suntem pregătiţi”, am spus.
M-am uitat pe rezultatele iniţiale pe care le primisem deja în timp ce vorbeam… Dezastru. La ce semne de infecţie avea pacientul, mă gândeam că deja este prea târziu… abcesul trebuia să fie imens pentru a justifica asemenea valori.
Între timp, pacientul deja ajunsese şi i-am făcut un consult rapid, aşteptându-mă să văd un om muribund. Spre surprinderea mea, omul încă era conştient şi coerent, doar că acuza o stare generală de rău. Puţină temperatură, un disconfort abdominal şi toracic, la prima vedere nimic de speriat… o infecţie care deja era tratată cu antibiotice.
Mi-am ascuns surpriza şi m-am uitat pe CT… oroare este puţin spus. Omul avea o infecţie imensă, un adevărat filon de puroi care pornea din zona perianală şi se continua de-a lungul arterei iliace comune stânga si continuând pe aorta descendentă abdominală, pe lângă ureterul stang, retroperitoneal. Din loc în loc erau pungi imense de puroi… nu că era un monstru, era ditamai leviatanul care probabil, mai avea nevoie de maxim 24 de ore pentru a-l trimite pe pacient la cele veşnice.
Pacientul era în continuare asimptomatic, sau mai degrabă prea puţin simptomatic la ce luptă pe viaţă şi pe moarte se desfăşura în interiorul său.
Am intrat urgent în operaţie, urmând indicaţiile din CT ca pe o hartă a vieţii şi din aproape în aproape, în ore care păreau că nu se mai sfârşesc am operat şi am eliminat tot filonul infecţios. După ce am eliminat şi ultima pungă de puroi, am închis şi am oftat cu satisfacţie. Pacientul avea să rămână de partea aceasta a hotarului şi nu cred că va şti niciodată cât de aproape a fost să… nu mai fie.
A urmat o recuperare lentă, dar sigură, cu tratament intensiv de antibiotice pentru a elimina orice urmă de infecţie.
Curios din fire, a doua zi am stat de vorbă cu colegii de la spitalul unde se internase iniţial şi mi-au descris o epopee.
Omul în cauză se prezentase de mai multe ori de-a lungul anilor pentru un abces perianal recurent, dar plecase din ţară de ceva timp şi s-a ferit de orice vizită la doctori străini. Într-un final, mai mult din cauza disconfortului decât din convingere, la întoarcerea în ţară a decis să se prezinte pentru o vizită medicală şi să facă un set de analize.
La vederea rezultatelor, colegii au decis să-l interneze direct şi în condiţiile în care tratamentul cu antibiotice nu dăduse rezultat, nici nu avea cum la nivelul de infecţiei care nu mai era ceva localizat, i-au făcut un CT de urgenţă… au adus practic medicul radiolog din pat, în timpul nopţii şi decizia a fost una cu final fericit. Dacă ar fi aşteptat până dimineaţă, cel mai probabil, operaţia ar fi fost tardivă.
Evident, cel mai supărat din toată povestea a ieşit pacientul care din cauza noastră şi a “exagerărilor” noastre… a pierdut rezervarea pentru hotelul de la mare unde îşi dorea să petreacă vacanţa.
Mi-am cerut scuze, evident, în numele meu şi am colegilor care s-au implicat în a-i salva viaţa.
În încheiere, vreau să transmit aprecierea mea tuturor colegilor care salvează vieţi şi care sar din pat şi se prezintă la datorie atunci când este nevoie de ei… chiar şi în toiul nopţii. Deşi aş dori uneori să-i nominalizez în legătură cu unele cazuri, pentru că merită din plin laude, legislaţia în vigoare si politicile de confidenţialitate nu îmi permit acest lucru… oricum ar fi, au tot respectul din partea mea.
Multă sănătate vă doresc!", transmite medicul chirurg Constantin Truş.
Articole similare: Surpriză în trafic pentru un medic din Galaţi! Claxonat insistent de pacientul căruia îi amputase piciorul
