25 AUGUST 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Analize şi consultaţii medicale gratuite în Galaţi
Analize şi consultaţii medicale gratuite în Galaţi

În luna septembrie 2025, Caravana cu Sănătate (proiect naţional) îşi va continua traseul prin ţară, oferind servicii medicale gratuite pentru locuitorii din Deta (Timiş) şi Pechea (Galaţi). "Continuăm cu noi ediţii dedicate comunităţilor vulnerabile din vestul şi estul ţării", anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, compania MedLife.

Cele două noi opriri sunt programate astfel: 15 - 17 septembrie, Deta, judeţul Timiş; 30 septembrie - 2 octombrie, Pechea, judeţul Galaţi. În aceste localităţi, oamenii vor avea acces la consultaţii de medicină generală, recoltare de analize uzuale de laborator şi investigaţii EKG, dar şi la recomandări personalizate privind prevenţia şi monitorizarea sănătăţii.

Până în prezent, unitatea mobilă a parcurs aproape 7.000 de kilometri şi a ajuns la peste 4.000 de persoane din comunităţi vulnerabile din mediul rural, pacienţi cronici, persoane afectate de pandemia de COVID-19, precum şi refugiaţi din Ucraina, potrivit comunicatului citat.


Articole înrudite