18 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Echipament de depoluare de 7 milioane euro achiziţionat la Combinatul Siderurgic Galaţi (FOTO)
Echipament de depoluare de 7 milioane euro achiziţionat la Combinatul Siderurgic Galaţi (FOTO)

Liberty Galaţi a anunţat, astăzi, vineri, 31 ianuarie 2020, că a finalizat lucrările de montare a unei noi instalaţii de desprăfuire pe fluxul primar, un Filtru Hibrid care deserveşte Maşina de Aglomerare nr. 5. Noul echipament, acum în verificări finale, reduce substanţial emisiile de pulberi rezultate din procesul de aglomerare, folosind o tehnologie implementată în premieră în Combinat. „În ciuda dificultăţilor prin care trece piaţa, continuăm să acţionăm pentru a ne respecta angajamentele de mediu şi a ne încadra în normele europene”, a declarat Bogdan Grecu, directorul general al Liberty Galaţi.

Potrivit comunicatului remis presei de Liberty Galaţi, filtrul Hibrid scade emisiile de pulberi la coş cu peste 50% faţă de situaţia anterioară şi le aduce în limitele stabilite de normele stabilite de Uniunea Europeană şi de cerinţele Autorizaţiei Integrate de Mediu intrată în vigoare la finalul anului trecut. Proiectul a constat în transformarea electrofiltrului de la Maşina de Aglomerare într-un filtru hibrid care reţine praful în etape succesive, mai întâi în câmp electrostatic şi mai apoi în saci filtranţi. Noua investiţie a costat circa 7 milioane de euro şi are o eficienţă reţinere a prafului de peste 99%, dar şi consumuri energetice mai bune. În ultimii 12 ani, Liberty Galaţi a cheltuit circa 190 milioane de euro pe investiţii în echipamente de depoluare şi alte îmbunătăţiri de mediu.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓↓↓


Articole înrudite