Preşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, a ţinut să îl avertizeze, la conferinţa de la finele săptămânii trecute, pe preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, că trebuie să se obişnuiască cu ideea că pe viitor deciziile la nivelul judeţului vor fi luate de majoritatea USL, care anterior „l-a tot sprijinit”. la rândul său, Dan Nica, liderul PSD local, a ţinut să sublienieze pe scena Galei Premiilor PNL, vineri seara, că Spitalul de Urgenţă nu are nevoie de „o parcare” ci mai curând de igienizare. Astfel a dorit liderul PSD să motiveze, fără să fi fost întrebat, respingerea investiţiei de 200 de milioane de lei de către consilierii judeţeni.
Cei doi lideri USL au continuat astfel disputa ce a generat suspendarea şedinţei ordinare a CJ aferentă lunii noiembrie. În târg se discută deja că anunţarea susţinerii publice de către Dan Nica a candidaturii lui Marius Stan pentru Primărie, de pe scena Galelor Premiilor PNL, a fost condiţionată de respingerea de către consilierii judeţeni a proiectelor de investiţie privind modernizarea căilor de acces ale spitalului.
Ce e cu investiţia cu pricina
Investiţia care a iscat suspendarea şedinţei CJ de săptămâna trecută face referire la căile de acces în spital, care ar genera diminuarea afluxului de vizitatori din prezent. Încă de la conceperea spitalului, intrarea pacienţilor, a vizitatorilor, precum şi a „circuitului murdar” au coincis, ceea ce favorizează transmiterea microbilor, motiv pentru care limitarea accesului vizitatorilor doar pentru perioada unui program de vizite ar diminua riscul îmbolnăvirilor inutile. În plus, după finalizarea lucrărilor de reabilitare a ambulatoriului, spitalul va fi degrevat de o parte dintre pacienţii internaţi în prezent, care vor putea fi trataţi în ambulatoriu.
În nota justificativă a investiţiei, semnată de managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, dr. Călina Lazarovici se arată elementele incluse în investiţia de 200 de mii de lei, respinsă de consilierii judeţeni PSD şi PNL. În document se arată: „Lucrările care se vor realiza, conform Proiectului tehnic, realizat în baza Temei de proiectare (întocmită de către spital) sunt următoarele: Reabilitare punct control acces nr. 1 (Poarta 1) constând în recompartimentare şi reamenajare cu crearea de fişier, sală de aşteptare, grupuri sanitare, modificare circuit de intrare pacienţi prin latura S a clădirii şi separare de circuitul de intrare autoturisme şi înlocuire poartă glisantă; Reabilitare punct control acces nr. 2 (Poarta N - Sala sporturilor) constând în: lucrări de igienizare clădire punct control, înlocuire poartă de acces; Reabilitare punct control acces nr. 3 (Poarta 3 - Morgă) cu înlocuire poartă acces; Înlocuire uşi tâmplărie metalică cu tâmplărie termopan la intrările principale din cadrul spitalului, respectiv la nivelul intrărilor în secţii, cu limitarea de acces pentru persoanele neautorizate. Limitarea accesului se va realiza cu montarea de sisteme electronice de restrictionare; Reparaţii la căile de acces pietonal/ auto la parcarea existentă; Amenajare parcare nouă în zona clădirii Staţionar, corpurile CDE cu acces pe Poarta 3”.
Respingerea investiţiei pică şi pe fondul riscului la care este supus spitalul gălăţean, acela de a fi declasat din categoria a doua de spitale în cea de-a treia. Retrogradarea implică inclusiv alocarea unor fonduri mai reduse de la bugetul de stat, decât actualele. Diminuarea acestor fonduri ar putea genera şi scăderea fondurilor de salarii ale spitalului.
Prin refuzul consilierilor de a adopta cele două propuneri privind investiţia la căile de acces, se pierd 200 de milioane de lei în acest an, precum şi în 2012, dacă investiţia nu este inclusă în proiectul de buget al judeţului aferent anului viitor.
Igienizarea de care vorbeau liderii PSD şi PNL ţine, conform declaraţiilor lui Chebac, de activitatea curentă a spitalului, nefiind nevoie să fie aprobată de consilierii judeţeni.
Pierderea e a comunităţii
Reaminitim că propunerea privind respingerea acestei investiţii a venit din partea consilierului judeţean PSD dr. Nicolae Bacalbaşa, medic anestezist al spitalului judeţean, dar avertismentul deputatului Dobre dă de înţeles că şi pe viitor vor fi respinse investiţii de la nivelul judeţului. În final pierderea este a întregii comunităţi, chiar dacă anularea investiţiilor reprezintă muniţie în conflictul dintre USL şi Eugen Chebac. Dacă cele trei partide (PSD, PNL, PC) consideră că au suficient electorat gălăţean fidel, nu ar avea nevoie să se coboare la astfel de tertipuri pentru a câştiga conducerea judeţului, în defavoarea actualului preşedinte al CJ. Şi totuşi USL încearcă astfel să îi anuleze lui Chebac investiţiile cu care poate convinge electoratul să îi mai ofere un mandat.
Reamintim că Eugen Chebac, deşi încă membru PSD, va candida pentru preşedinţia CJ la alegerile din 2012 cu sprijinul UNPR, precum şi al altor formaţiuni politice (care se vor oferi) şi al societăţii civile (dacă aceasta va dori). USL va merge pe mâna doctorului Nicolae Bacalbaşa. Dar şi aici e o problemă: PC se comportă ca şi cum nu ar face parte din USL.