Primăria municipiului Galaţi şi societatea Apa Canal SA au transmis un memoriu oficial către Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la S.C. Liberty Galaţi S.A. şi S.C. Liberty Tubular Products Galaţi – S.A., solicitând o intervenţie urgentă a Guvernului pentru protejarea captării strategice de apă din Dunăre (Priza Dunării), care asigură peste 65% din necesarul de apă al municipiului.
Documentul avertizează că situaţia juridică şi financiară a actualului proprietar, combinatul siderurgic Liberty Galaţi,creează un risc real şi iminent pentru continuitatea alimentării cu apă a oraşului, afectând un serviciu public esenţial pentru zeci de mii de locuitori.
O infrastructură critică, blocată în proprietate privată
Captarea de apă de suprafaţă, situată pe malul stâng al Dunării, în amonte de confluenţa cu Siretul, are o capacitate de aproximativ 3.000 litri pe secundă şi asigură două treimi din necesarul de apă brută al municipiului.
Deşi conducta principală de aducţiune a fost transferată în 2017 către Primăria Galaţi, captarea propriu-zisă a rămas în proprietatea combinatului siderurgic Liberty Galaţi, aflat astăzi în procedura de concordat preventiv şi este la un pas de faliment din cauza problemelor financiare cu care se confruntă.
„Dificultăţile majore de funcţionare ale acestuia (n.r. - Combinatul siderurgic Liberty Galaţi) creează un risc iminent ca furnizarea de apă să fie perturbată, întrucât există pericolul real ca furnizorii de energie să sisteze livrarea către staţia de pompare, ca urmare a neachitării facturilor. Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi s-a confruntat recent cu imposibilitatea achitării facturilor de energie electrică necesare funcţionării instalaţiilor de pompare. Această situaţie a creat deja dificultăţi în exploatarea curentă a obiectivului şi demonstrează, în mod practic, fragilitatea economică a acestuia. În aceste condiţii, probabilitatea ca astfel de incidente să se repete este extrem de ridicată, ceea ce amplifică riscul unei opriri neprevăzute a alimentării cu apă a municipiului Galaţi. Totodata, în contextul unor proceduri judiciare ori al executărilor silite, obiectivul poate fi supus unor blocaje ori chiar expus riscului scoaterii din exploatare. De asemenea, constituie riscuri asociate situaţiei juridico-economice imposibilitatea executării lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau investiţii necesare pentru mentinerea obiectivului în circuitul normal de exploatare”, se arată în memoriul transmis Guvernului.
Discuţie directă cu administratorul Remus Borza: propunerea de dare în plată sau cumpărare
Subiectul captării de apă din Dunăre a fost adus în atenţie şi ieri, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social organizate de Prefectura Galaţi, unde s-a discutat despre situaţia critică a combinatului Liberty Galaţi: https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/liberty-galati-intre-vanzare-si-zvon-declaratii-contradictorii-intre-borza-si-ministerul-economiei.html
Cu acest prilej, viceprimarul municipiului Galaţi, Sorin Cristian Enache, i s-a adresat direct administratorului concordatar Remus Borza, ridicând problema preluării obiectivului de către municipalitate. Enache a propus cumpărarea sau darea în plată a prizei de apă în contul datoriilor pe care combinatul le are către Primăria Galaţi, subliniind importanţa readucerii infrastructurii în proprietatea publică pentru garantarea continuităţii serviciului de alimentare cu apă.
Remus Borza i-a răspuns destul de răstit: „Eeee... lăsaţi cu darea în plată” şi a continuat explicând că Priza Dunării e un obicetiv strategic pentru combinat şi că decizia vânzarii va fi a viitorului proprietar, iar Primăria Galaţi ar putea încheia contract separat pentru furnizarea energiei electrice ca să nu se mai teamă că ar putea rămâne fără apă.
După cum ne-a declarat viceprimarul Sorin Enache, „aceasta este o chestiune de siguranţă publică, nu doar de patrimoniu. Oraşul nu poate depinde la infinit de o infrastructură aflată în incertitudine juridică şi financiară”.
Un moment decisiv pentru siguranţa oraşului
În prezent, statul român se află în poziţia, în care, prin instituţiile şi creditorii săi, poate decide redarea captării de apă municipalităţii.
Este o ocazie unică pentru a asigura continuitatea alimentării cu apă, în interesul direct al cetăţenilor. „Dacă ratăm acest moment, niciun proprietar nu va ceda de bună voie priza de apă din Dunăre”, avertizează reprezentanţi ai administraţiei locale.
O astfel de oportunitate ar permite municipalităţii, prin operatorul public Apa Canal SA, modernizarea echipamentelor de pompare, reducerea consumului de energie şi adaptarea capacităţilor la necesarul real al oraşului.
În memoriul adresat Guvernului, Primăria Galaţi şi Apa Canal SA solicită, astfel, includerea captării din Dunăre în regimul infrastructurilor critice naţionale şi intervenţia urgentă a Guvernului pentru:
- garantarea temporară a furnizării energiei electrice pentru instalaţiile de pompare;
- protejarea captării de efectele unor eventuale proceduri de insolvenţă;
- transferul obiectivului în proprietatea publică a municipiului Galaţi;
- stabilirea unui cadru legal naţional pentru protecţia infrastructurilor de apă critice în caz de insolvenţă a proprietarilor privaţi.
Un test pentru responsabilitatea statului
Captarea din Dunăre reprezintă punctul forte al sistemului de alimentare cu apă al municipiului Galaţi, iar orice întrerupere ar putea genera o criză cu efecte sociale, economice şi sanitare grave.
„Este momentul în care statul român poate să acţioneze. Dacă această şansă este ratată, Galaţiul riscă să depindă permanent de deciziile unui operator privat. Priza de apă trebuie readusă acolo unde îi este locul – în proprietatea comunităţii”, ne-a mai declarat viceprimarul Sorin Cristian Enache.


 
                         
                         
                         
                                
 
                         
                        