Miercuri după-amiază, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor militari pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată, produs în apropierea localităţii Agighiol,
Miercuri după-amiază, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor militari pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată, produs în apropierea localităţii Agighiol,
Siguranţă şi responsabilitate la „Danube Rock Revolution Festival 2025”. Măsurile luate de structurile M.A.I. pentru protecţia participanţilor:“În perioada 21 – 24 august 2025, Stadionul „Nicolae Rainea” (Dunărea Galaţi) devine gazda
Astăzi, 16 august a.c., cel de-al doilea contingent format din 40 de pompieri a ajuns în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin
Un incendiu de vegetaţie de proporţii a izbucnit în această după-amiază în apropierea cartierului “Dimitrie Cantemir”. “În aceste momente, forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General
Vineri seară, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Berești au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în localitatea Bălășești, sat Ciureștii Noi.La sosirea echipajului, autoturismul ardea
Intervenție a pompierilor militari gălățeni pe Siret în zona localității Liești. Un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi intrat în apă la scăldat, dar nu a mai
La ora 12.05, intervenţie pentru stingerea unui incendiu la un microbuz 8+1, staţionat, pe str. Industria Sârmei din municipiu, fără persoane surprinse în interior. S-a intervenit cu două ASAS de
Incendiu puternic de vegetație lângă Greci, Tulcea. În aceste momente, un efectiv de aproximativ 20 de pompieri militari, cu 4 autospeciale de stingere, acționează pentru localizarea și lichidarea unui incendiu
Pompierii intervin în localitatea Pechea, unde două curți au fost inundate în urma precipitațiilor abundente.“La fața locului acționează două autospeciale dotate cu două motopompe pentru evacuarea apei”, potrivit ISU Galați.Până
În aceste momente, pompierii tulceni intervin pentru lichidarea unui incendiu ce se manifestă la o stână de oi şi la vegetaţie uscată, în municipiul Tulcea (video mai jos). “Pentru localizarea
