Încă două sensuri giratorii la intrarea în Galaţi, pe DN2B

 
Luni, 11 Decembrie 2017 16:03
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Licitaţia pentru contractul ”Resistematizare strada Brăilei între b-dul Dunărea şi intrarea în municipiul Galaţi (fost DN2B Tirighina) – Tronson I cuprins între km 130 + 600 şi km 131 + 505”  s-a încheiat, anunţă Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.Oferta declarată câştigătoare pentru acest contract este cea depusă de Asocierea Citadina 98 S.A. – Tancrad S.R.L. – SPC Elite Consulting S.R.L. cu o propunere financiară de 10.154.959, 89 lei.  "În zona menţionată urmează să fie refăcut complet segmentul de la Nalba până la intrarea în oraş. Vor fi realizate două sensuri giratorii, unul la Nalba pentru a facilita accesul conducătorilor auto care merg spre Barboşi sau pe Şoseaua de Centură spre Brăila. Al doilea sens giratoriu, cel de la intrarea în Galaţi, va fi redimensionat astfel încât să poată prelua traficul greu şi să fie fluidizată circulaţia. Proiectul prevede inclusiv extinderea reţelei de iluminat public, refacerea trotuarului şi realizarea unei piste pentru biciclişti. Sunt prevăzute 45 de zile pentru lucrările de proiectare şi 4 luni pentru execuţia lucrărilor din momentul în care va fi dat ordinul de începere", potrivit informaţiilor furnizate de Primăria Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu