Charlie Sheen şi iubita sa, Brett Rossi, se despart cu câteva săptămâni înainte de nuntă

Monitorul de GalatiMozaic20 octombrie 2014

Starul american Charlie Sheen şi actriţa de filme porno Brett Rossi au anunţat că se despart, cu câteva săptămâni de nunta prevăzută în noiembrie, informează portalul de ştiri „E! News” citat de EFE.
“Copiii mei sunt mai importanţi decât relaţia mea de acum. Am o mare afecţiune faţă de Scotty (Scottine, numele de botez al lui Brett Rossi – n.r.) şi îi doresc tot binele din lume”, îşi justifică Charlie Sheen decizia într-un comunicat adresat portalului specializat în informaţii despre celebrităţi din lumea spectacolului.
Cei doi actori, a căror relaţie a devenit publică în noiembrie anul trecut, şi-au anunţat logodna de Sf. Valentin după ce au petrecut împreună o vacanţă romantică în Hawaii.
Ar fi fost a patra căsătorie pentru actorul care are cinci copii din diferitele mariaje. Charlie Sheen, unul dintre actorii de televiziune cel mai bine plătiţi, a fost subiectul a numeroase ştiri legate de consumul de alcool sau droguri şi pentru multiplele sale legături sentimentale.
Numele lui adevărat este Carlos Irwin Estévez, iar tatăl său este Martin Sheen – fiul unui imigrant din Galicia. El spune însă că nu se simte hispanic, deoarece s-a născut la New York şi a crescut în Malibú (California).

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp