Pistol descoperit la PTF Oancea

M.R.Eveniment28 ianuarie 2014

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit un pistol marca „Ekol Volga”, în buzunarul hainei unui tânăr, pentru care acesta nu deţinea documentele necesare. „La Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, conducând un autoturism marca Seat Toledo, G.P., cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 19 ani. În urma controlului de frontieră efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit în haină, ascunse şi nedeclarate, următoarele bunuri: un pistol cu gaze marca «Ekol Volga», de calibru 9 mm; un încărcător; două tuburi de cartuşe cu bile trase şi trei obturatoare de gaze”, a precizat Ion Irimia, de la Poliţia de Frontieră. Cu privire la cele constatate, G.P. a declarat că a uitat pistolul în haină. Pistolul în valoare 363 lei şi celelalte accesorii au fost ridicate în vederea expertizării şi predate Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Galaţi. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit tânărului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp