
O pisică salvată de pe străzile din Iaşi a reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european. Duracell a obţinut titlul de Campioană Europeană la Campionatul European Felin desfăşurat la Graz, în Austria, marcând o performanţă rară pentru un animal provenit din mediul stradal.
Salvată de crescătorii Mihaela Merlă şi Ionuţ Proboteanu, Duracell a crescut alături de pisici de rasă şi a participat constant la competiţii internaţionale, rezultatele sale culminând în 2026 cu titlul european.
Potrivit lui Adrian Dragotă, preşedinte Felis România, povestea acestei pisici demonstrează că animalele abandonate pot atinge performanţe remarcabile atunci când beneficiază de îngrijire şi stabilitate.
Alte performanţe româneşti la nivel european
România a fost reprezentată cu succes şi de:
Următorul eveniment major: Salonul SofistiCAT
În perioada 21–22 martie, la Sala Palatului din Bucureşti va avea loc Salonul Felin Internaţional SofistiCAT, prima mare competiţie felină a anului în România.
Evenimentul va include atât competiţii pentru titluri internaţionale, cât şi o componentă dedicată adopţiilor, prin prezenţa organizaţiilor de protecţie a animalelor care vor aduce pisici salvate în căutarea unei familii.
Mesajul transmis de organizatori este clar: animalele salvate pot deveni campioni, iar fiecare adopţie poate însemna o nouă şansă la performanţă.