
Asta în situaţia în care oricum la casele de pensii salariile sunt cele mai mici din sistem, în medie 3000–4000 de lei, iar volumul de muncă creşte de la an la an, iar personalul e din ce în ce mai puţin.
Angajaţii Casei Judeţene de Pensii Galaţi au protestat şi joi, 4 iunie, din cauza reducerilor salariale majore prevăzute în proiectul noii Legi a Salarizării.
„Nu se poate construi un sistem modern de salarizare dacă păstrăm dezechilibrele trecutului. O lege a salarizării nu trebuie să stabilească doar salariile de astăzi, ci să garanteze şi valoarea lor reală în viitor”, a declarat Ionuţ Marinescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), afiliată la Blocul Naţional Sindical.