
O veste tristă îndoliase astăzi lumea academică şi comunitatea din Galaţi. Învăţătoarea Valeria Gregoretti, un reper de profesionalism, dăruire şi nobleţe sufletească, a plecat la ceruri, lăsând în urmă o comunitate întreagă de elevi şi colegi împietriţi de durere. Născută în localitatea Cosmeşti, ea şi-a dedicat întreaga existenţă celei mai frumoase, dar şi celei mai grele misiuni: modelarea sufletelor de copii.
Destinul său a fost strâns legat de pământul gălăţean, fiind absolventă a Şcolii Pedagogice în anul 1963 şi, ulterior, a Facultăţii de Filologie din cadrul Institutului Pedagogic din Galaţi, în 1968. Paşii au purtat-o în primii ani de carieră la şcolile din Odaia Manolache, Vânători şi Folteşti, unde a aprins pentru prima dată lumina cunoaşterii în ochii micuţilor de la sat. Ulterior, timp de trei decenii, a fost inima şi sufletul Liceului Pedagogic din Galaţi (actualul Colegiul Naţional „Costache Negri”), locul unde nu doar că a predat, ci a format viitoarele generaţii de învăţători.
Întreaga sa carieră de dascăl a fost călăuzită de un crez profund, pe care l-a purtat în suflet ca pe o candelă aprinsă: „trebuie şi poţi contribui cu ceva la educarea şi formarea «puiului de om» dacă o faci cu pasiune, dăruieşti dragoste şi respect”. Astăzi, când un mare dascăl ne părăseşte, mii de foste îmbrăţişări, zâmbete de la catedră şi lecţii de viaţă rămân orfane.
Sursa informaţiilor/foto: BVAU Serviciul Referinţe – Galaţi