

Fundaţia „Inimă de Copil” participă în acest weekend, pe 13 şi 14 iunie, la Swimathon Bucureşti, cea mai mare campanie caritabilă cu tematică sportivă din ţară. Organizaţia dedică acest eveniment pentru a susţine programul „Un sat, Un copil”, un proiect prin care sunt identificaţi şi sprijiniţi financiar elevi şi tineri cu rezultate bune la învăţătură, dar care provin din familii fără posibilităţi materiale din mediul rural.
Printre cei 51 de înotători înscrişi în competiţie se numără şi Angel Gabriel Cîrlan, un campion de performanţă legitimat la Liceul cu Program Sportiv Brăila, dar care locuieşte în Galaţi, fiind elev la Şcoala Gimnazială Nr. 2 şi voluntar activ la Centrul de Zi din oraş. Tânărul a explicat motivele din spatele deciziei sale de a se alătura echipei:
„Aş vrea să aibă şansa mea şi alţi copii ca să poată să-şi urmeze visurile. Există foarte mulţi copii talentaţi care învaţă bine, muncesc enorm şi au visuri mari, dar care provin din familii fără posibilităţi financiare”.
Fundaţia activează de 30 de ani în Galaţi şi în sud-estul României, oferind burse lunare, rechizite şi îmbrăcăminte pentru zeci de bursieri. Scopul declarat al programului este reducerea abandonului şcolar în rândul elevilor cu potenţial mare din judeţele Galaţi, Brăila, Vrancea şi Vaslui.
Sursa foto: Facebook