Controlul planificat efectuat recent de către comisarii Gărzii de Mediu Galaţi pe platforma siderurgică nu a scos la iveală deficienţe legate de mediu, astfel că fostul colos siderurgic nu va
Controlul planificat efectuat recent de către comisarii Gărzii de Mediu Galaţi pe platforma siderurgică nu a scos la iveală deficienţe legate de mediu, astfel că fostul colos siderurgic nu va
Instituţia gălăţeană condusă de Denis Aramă, nominalizată în această funcţie pe vremea guvernării PDL, ar urma să aibă un nou director executiv, care potrivit înţelegerilor de la nivelul USL Galaţi
Conducerea Asociaţiei Comunelor din România este nemulţumită de faptul că premierul Victor Ponta nu a dat curs invitaţiei de a se întâlni cu reprezentanţii acestei asociaţii care i-au transmis o
De vineri ora 17.00 şi până duminică ora 23.00, traficul autovehiculelor pe Faleza Superioară (bulevardul Marii Uniri) va fi restricţionat, de la intersecţia cu strada Prelungirea Traian şi până la
Reabilitarea şi modernizarea locului de joacă de la parcul Viva, închis chiar la începutul verii şi care ar trebui redeschis în cursul lunii octombrie, se desfăşoară cu forţe de lucru
Primăria Galaţi sprijină organizarea celei de-a zecea ediţii a Street Ball Grand Tour, care va avea loc pe Faleza Superioară, de vineri, 30 august, până duminică, 1 septembrie. Potrivit reprezentanţilor
De la începutul acestui an şi până la data de 31 iulie, un număr de 18.505 de locuitori din judeţul Galaţi au intrat în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei
Preşedintele Consiliului Judeţelui Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, a decis recent să intre în rândul persoanelor importante din Galaţi care apelează la reţeaua Facebook pentru comunicare. Preşedintele CJ Galaţi se alătură astfel
Organizaţia municipală a PPDD Galaţi, condusă de Picu Apostol Roman, a decis să utilizeze modalităţi moderne de a-i convinge pe gălăţeni să li se alăture, şi anume reţeaua Facebook. Nu
Rondoul de la magazinul General a intrat recent în focul lucrărilor de reabilitare şi de modernizare, un lucru de apreciat ţinând cont de starea rondoului. Dacă lucrările se desfăşoară în