În perioada 4-6 mai 2012 a avut loc, la Izvorani, Campionatul Naţional de Karate Tradiţional, competiţie la care clubul gălăţean Karate Club a participat cu un număr de opt sportivi,
În perioada 4-6 mai 2012 a avut loc, la Izvorani, Campionatul Naţional de Karate Tradiţional, competiţie la care clubul gălăţean Karate Club a participat cu un număr de opt sportivi,
Sala sporturilor din Piteşti a găzduit în weekendul trecut cea de-a XXIV-a ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv „Cupa Dansul Florilor”. O competiţie maraton, pe durata a trei zile,
Sâmbăta trecută, CS Danubius Galaţi a organizat în incinta sălii de sport a Şcolii Gimnaziale nr. 13 competiţia de minihandbal „Cupa Micului Handbalist”, pentru copiii născuţi în anii 2003 –
La sfârşitul săptămânii trecute s-a disputat la Izvorani finala Campionatului Naţional de Karate Tradiţional Fudokan – Shotokan. Galaţiul nu putea lipsi de la o asemenea competiţie, fiind reprezentat şi nu
Programul infernal din Liga I continuă, în această săptămână fiind programate două etape la un interval trei zile. După victoria de pe teren propriu cu Pandurii, Oţelul, care pare să
Divizia A la handbal masculin se apropie de sfârşit. Duminica trecută s-au desfăşurat partidele antepenultimei etape a sezonului 2011-2012. Sala Siderurgistul a găzduit partida CSU Galaţi – CSM Focşani 2007.
Astăzi se va încheia etapa zonală a Campionatului Naţional rezervat juniorilor A. FCM Dunărea Galaţi (antrenor Sorin Haraga) a obţinut două victorii: 1-0 cu CSMS Iaşi (a marcat: Năpârlică) şi
Seria neagră de patru jocuri fără victorie i-a cam îndepărtat pe suporterii Oţelului de la stadion. Partida de duminică seara cu Pandurii a început prost pentru gălăţeni. Gorjenii, recunoscuţi ca
În weekend au avut loc turneele semifinale din cadrul Campionatului Naţional de baschet Under 18. Fetele lui Mugurel Lepădatu au străbătut un drum lung până la Reghin, dar au făcut-o
Ultima partidă a celei de-a XXV-a etapă a Ligii a II-a ce s-a disputat duminică la Galaţi între FCM Dunărea şi Delta Tulcea a stârnit discuţii aprinse atât înainte, cât






