Deşi majorarea capitalului social al Calorgal nu s-a mai aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, întrunit miercuri, primarul municipiului Galaţi spune că nu există niciun pericol
Deşi majorarea capitalului social al Calorgal nu s-a mai aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, întrunit miercuri, primarul municipiului Galaţi spune că nu există niciun pericol
Vineri s-a deschis în Piaţa Centrală din Galaţi ediţia a XIV-a a Târgului de Toamnă, care îşi va aştepta clienţii până duminică, 4 octombrie. Potrivit directorului SC Administraţia Pieţelor Agroalimentare
Luni, 5 octombrie, începe cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie, eveniment cultural cu dublă semnificaţie pentru viaţa culturală a Galaţiului: marcarea celui de-al 27-lea an de când
Până vineri, poliţiştii gălăţeni vor distribui fluturaşi informativi şi vor sta de vorbă cu elevii şi părinţii acestora despre diverse tipuri de infracţiuni, activităţi ce se vor desfăşura în cadrul
Sediul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, din strada Domnească 111, a fost vineri seara gazda a sute şi sute de elevi, de toate vârstele, care au venit în instituţie
Regal de muzică, miercuri seară, la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi, acolo unde a avut loc spectacolul „Duelul Viorilor” – un proiect Radio România. „Duelul Viorilor” i-a adus faţă
Puţin peste 1.000 de gălăţeni fără un loc de muncă au venit la bursa generală a locurilor de muncă, desfăşurată, vineri, 25 septembrie, de AJOFM, la Galaţi şi Tecuci. Potrivit
Conform estimărilor realizate la nivelul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, la începutul acestei luni, la nivelul judeţului Galaţi existau circa 2.000 de absolvenţi fără un loc de
Patru scriitori gălăţeni lansează o provocare îndrăzneaţă în comunitate: autorii îşi invită concitadinii să contribuie la scrierea a patru romane, prima întâlnire cu publicul fiind programată luni, 28 septembrie, orele
Din cele 150 de locuri de muncă oferite şomerilor gălăţeni de către o firmă din Timiş, doar 35-40 au fost ocupate după ce societatea a organizat trei burse ale locurilor






