Nicholas Răzvan Lupu, sportiv în cadrul Clubului K1-Galaţi, face istorie în sporturile de contact. Pentru prima dată în istoria oraşului Galaţi şi în premieră absolută pentru România, un sportiv sub
Nicholas Răzvan Lupu, sportiv în cadrul Clubului K1-Galaţi, face istorie în sporturile de contact. Pentru prima dată în istoria oraşului Galaţi şi în premieră absolută pentru România, un sportiv sub
Salina Praid riscă să se prăbuşească după ce a fost inundată atât în zona minieră, cât şi în zona turistică, pe fondul precipitaţiilor abundente produse în întreaga ţară. La Salina
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că aproape 80.000 de prime înregistrări, cereri de extrase de carte funciară şi de plan cadastral au fost eliberate gratuit, în România, din data
Prin intermediul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA), Penny îşi informează clienţii că retrage de la comercializare un lot de slănină cu boia, în care a fost
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a extins avertizarea hidrologică de COD GALBEN şi PORTOCALIU pentru cursurile de apă din spaţiul hidrografic Prut-Bârlad, având în vedere că și
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza pentru următoarele zile şi a emis noi informări şi alerte meteo. Potrivit meteorologilor, în intervalul 25 mai, ora 10.00 – 28 mai,
Val de demisii în rândul parlamentarilor Partidului Oamenilor Tineri (POT). Şase deputaţi dintr-un număr total de 20 pe care îi avea partidul condus de Anamaria Gavrilă au anunţat că demisionează
Marcel Ciolacu a anunţat public, marţi, 20 mai 2025, că şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat, funcţie pe care o ocupa din august 2020. Demisia
Prezenţa gălăţenilor la închiderea urnelor a fost considerabil mai slabă decât cea la nivel naţional. Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale nu a impulsionat în mod deosebit cetăţenii cu drept
9 Mai – Ziua Europei a fost marcată, la Galaţi, de o manifestaţie pro-UE, organizată pe platoul din faţa Prefecturii Galaţi. Sub sloganul “Un singur drum: EUROPA”, Rezistenţa Civică Galaţi






