Oraşul din Bulgaria care va găzdui Eurovision 2027

După ce Bulgaria a câştigat ediţia din 2026 a concursului Eurovision desfăşurat la Viena, ţara vecină a anunţat oraşul care a găzdui ediţia de anul urmator.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) şi Televiziunea Naţională Bulgară (BNT) au anunţat că Burgas va fi gazda celei de-a 71-a ediţii a Eurovision Song Contest, care va avea loc în perioada 11-15 mai 2027.

Competiţia se va desfăşura la Arena Burgas, cea mai nouă arenă sportivă şi de divertisment din Bulgaria, inaugurată în 2023. Cele două semifinale sunt programate pentru marţi, 11 mai, şi joi, 13 mai, iar marea finală va avea loc sâmbătă, 15 mai 2027.

Reamintim că la ediţia din 2026 a fost un succes şi pentru România, reprezentanta României, Alexandra Căpitănescu, a terminat competiţia pe locul 3, cu un scor istoric de 296 de puncte.

Alegerea oraşului Burgas vine după victoria obţinută de Bulgaria la Eurovision 2026, desfăşurat la Viena, câmd artista DARA a câştigat competiţia cu piesa „Bangaranga”, aducând Bulgariei prima victorie din istoria participării sale la Eurovision şi, implicit, dreptul de a organiza pentru prima dată concursul.

Oraşul Burgas a fost desemnat în urma unui proces competitiv de selecţie la care au participat patru oraşe bulgare: Burgas, Sofia, Varna şi Plovdiv.

În etapa finală au ajuns Burgas şi Sofia. Evaluarea a luat în calcul mai multe criterii, printre care capacitatea şi dotările arenei, cerinţele tehnice şi de producţie, infrastructura locală, numărul de locuri de cazare, transportul şi conexiunile internaţionale.

„Burgas aduce ceva cu adevărat special la Eurovision Song Contest. Este un oraş vibrant şi primitor de la Marea Neagră, cu o identitate muzicală şi culturală puternică”, a declarat Martin Green CBE, directorul Eurovision Song Contest. Acesta a precizat că, pentru prima ediţie organizată vreodată în Bulgaria, organizatorii îşi doresc un eveniment care să fie „cu adevărat bulgăresc”, dar care să păstreze în acelaşi timp identitatea Eurovision.

Organizatorii pregătesc un program amplu pentru săptămâna Eurovision, inclusiv Eurovision Village, EuroClub, ceremonia de deschidere şi alte evenimente culturale şi de divertisment.

Organizarea Eurovision este considerată o oportunitate economică importantă pentru oraşul care găzduieşte concursul.

Oraşele care au găzduit ediţiile recente au înregistrat beneficii economice importante. Liverpool a avut un impact economic estimat la 66 de milioane de euro în 2023, Malmö – 40 de milioane de euro în 2024, iar Basel – 58 de milioane de euro în 2025.

Pentru ediţia din 2026, organizată la Viena, estimările preliminare indică 88.000 de vizitatori suplimentari, 160.000 de camere de hotel vândute şi un impact economic de aproximativ 57 de milioane de euro.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp