Persoanele fizice care vor să se înscrie în Programul RABLA trebuie să depună şi un certificat fiscal de la ANAF, care să ateste că nu au datorii la bugetul de
Persoanele fizice care vor să se înscrie în Programul RABLA trebuie să depună şi un certificat fiscal de la ANAF, care să ateste că nu au datorii la bugetul de
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.), A.P.T.E. 2002, A.P.U.L.U.M., cere adoptarea de urgenţă a unei hotărâri pentru plafonarea tarifelor RCA. Într-o situaţie mai puţin dezastruoasă decât cea de
România primeşte de la Comisia Europeană din Fondul Social European suma suplimentară de 234 de milioane de euro pentru Programul său operaţional privind capitalul uman. Noile fonduri vor contribui la
Lucrările demarate de Consiliul Judeţean Galaţi avansează în Pădurea Gârboavele unde se amenajează un parc de aventură, în cadrul unei investiţii cu fonduri europene. Lucrările sunt realizate de către S.C.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că le-a cerut şefilor de structuri să înveţe din greşeli de fiecare dată când a fost cazul, astfel încât să nu mai existe
Ritmul de creştere a vânzărilor de vehicule electrice este rapid. 1 din 5 autovehicule vândute în Europa în anul 2021 a fost electric. Accelerarea acestui ritm va continua, mai ales
Un joc numit “Moneda Rusească” s-a răspândit, în ultima perioadă, în toate şcolile din Galaţi şi nu numai. Un copil roteşte o monedă şi un altul trebuie să o prindă
Fermierii din mai multe localităţi din judeţul Galaţi pierd subvenţiile suplimentare pentru zonele defavorizate, potrivit datelor transmise de Ministerul Agriculturii în draftul Ghidului informativ pentru beneficiarii Măsurii 13 – Plăţi
Inventivitatea românilor pare să nu aibă limite. Un şofer a încercat să facă Inspecţia Tehnică Periodică a maşinii la o reprezentanţa RAR din Caraş-Severin, însă angajaţii RAR au descoperit că
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o informare, sâmbătă, 12 februarie 2022, potrivit căreia, în contextul ultimelor evoluţii de securitate din proximitatea Ucrainei şi din regiunea Mării Negre, a fost