Creştinii ortodocşi au început cea de-a patra săptămână din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, o vreme de pregătire prin pocăinţă, post şi rugăciune, pentru marele praznic al Învierii lui
Creştinii ortodocşi au început cea de-a patra săptămână din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, o vreme de pregătire prin pocăinţă, post şi rugăciune, pentru marele praznic al Învierii lui
Franţa a intrat în a treia carantină naţională, cu şcoli şi magazine închise pentru o lună şi cu circulaţie interzisă pe timpul nopţii şi limitată la 10 km de domiciliu.
Începând cu acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat. Este vorba despre bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social. În acest sens,
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat duminică, 04 aprilie 2021, hotărârea prin care, începând cu data de 04 aprilie 2021, ora 18.00, pentru unitatea administrativ teritorială Valea
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a adoptat duminică, 04 aprilie 2021, măsurile conform cărora începând cu data de 05 aprilie 2021, ora 00.00, pentru unităţile administrativ teritoriale Galaţi
Cord Blood Center, prima şi cea mai mare bancă de celule stem din România a eliberat patru unităţi de celule stem hematopoietice din sângele ombilical recoltat la naştere pentru administrarea
Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat, după publicarea unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii că preşedintele Joe Biden crede că americanii „merită informaţii mai
Încă un nume mare al muzicii lăutăreşti a murit, vineri noaptea, la numai o zi după ce interpretul de muzică lăutărească Nelu Ploieşteanu a murit infectat cu noul coronavirus, joi
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că a demarat autorizarea plăţilor pentru sprijinul acordat către 465 de fermieri în creşterea
Comisia Europeană a demarat acţiunea împotriva Poloniei, miercuri, 31 martie 2021. Polonia este acuzată de subminarea independenţei judecătorilor şi de împiedicarea acestora în aplicarea legilor UE în Polonia. Comisia Europeană