14 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A patra săptămână din Postul Paştilor sau „zilele purtătoare de Cruce”
A patra săptămână din Postul Paştilor sau „zilele purtătoare de Cruce”

Creştinii ortodocşi au început cea de-a patra săptămână din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, o vreme de pregătire prin pocăinţă, post şi rugăciune, pentru marele praznic al Învierii lui Hristos.
La mijlocul Postului, în cea de-a treia duminică, Biserica a rânduit pomenirea Sfintei Cruci – pentru a le aminti credincioşilor de Pătimirile Mântuitorului, dar şi pentru a-i încuraja să înainteze pe treptele desăvârşirii. Specificul cântărilor închinate Crucii în a treia duminică se răsfrânge şi asupra zilelor următoare, aceastea fiind numite adesea „zile purtătoare de Cruce”, scrie doxologia.ro.
Săptămâna a patra din Postul Mare este o periodă specială şi din punct de vedere liturgic, prin faptul că troparele şi stihirile de la Vecernie şi Utrenie nu tratează doar învăţătura ascetică şi penitenţială, ci sunt combinate cu tematica Sfintei Cruci şi a Pătimirii Domnului nostru Iisus Hristos:
„În această a patra săptămână a Postului Mare, adu-ţi aminte de înfricoşatele, dar adevăratele cuvinte al Mântuitorului tău despre inima pe care nu o călăuzeşte Dumnezeu şi de toate cele ce se ies din această inimă. Aminteşte-ţi şi înfricoşează-te, amintindu-ţi! Lasă-te întru totul lui Dumnezeu şi spune-i în rugăciune: «Tată, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile bune, şi viaţa, şi credincioşia în căsătorie, şi sfânta dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău nume. Amin»”, menţionează portalul ortodox mai sus citat.
În această săptămână se oficiază cea de-a treia Liturghie din cultul Bisericii Ortodoxe: Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, cu menţiunea că ectenia pentru cei chemaţi este înlocuită cu ectenia celor ce se pregătesc pentru Sfânta Luminare – Botezul catehumenilor de odinioară, săvârşit în noaptea Sfintelor Paşti. Sâmbătă va fi săvârşită Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar duminică – Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.


Articole înrudite