Să găseşti o cameră pentru sezonul estival în hotelurile de pe Litoral a devenit, încă de pe acum, o misiune plină de provocări. Voucherele de vacanţă au influenţat în mod
Să găseşti o cameră pentru sezonul estival în hotelurile de pe Litoral a devenit, încă de pe acum, o misiune plină de provocări. Voucherele de vacanţă au influenţat în mod
Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, derularea succesivă a următoarelor etape (la nivelul fiecărei unităţi de
BOR a schimbat data sărbătorii Sfântului Gheorghe în Calendarul Ortodox din 2019. Biserica Ortodoxă Română (BOR) a anunţat recent că a schimbat data sărbătorii de Sfântul Gheorghe, astfel că aceasta
Scurtmetrajul românesc “Ultimul drum spre mare”, regizat de Adi Voicu, a fost selectat la cea de-a 58-a ediţie a secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de Film de
Oraşul spaniol Sevilia va găzdui primul congres internaţional “Urzeala Tronurilor: Chei ale Umanităţii”, organizat de Universităţile Sevilia şi Pablo de Olavide, care va avea loc între 15 şi 18 mai,
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a anunţat luni că cel puţin 7.000 de persoane cu dizabilităţi vor primi vouchere de până la 5.000 de euro fiecare pentru a-şi putea achiziţiona
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) va lansa un nou apel de proiecte în cadrul priorităţii de investiţii POR 2.1.A – Microîntreprinderi. Conform calendarului estimativ, Ghidul specific ar putea
La Liceul Tehnologic „Transporturi Căi Ferate” s-a desfăşurat, în luna aprilie, etapa judeţeană a concursului naţional „Ştiu şi aplic – Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile
Consiliul Judeţean Galaţi a lansat, luni, 22 aprilie 2019, proiectul “Capacitate administrativă ridicată prin investiţii integrate şi complementare”. Proiectul îşi propune să îmbunătăţească capacitatea administrativă la nivelul Consiliului Judeţean Galaţi
Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA anunţă redeschiderea Halei de carne din Piaţa Centrală în data de 22.04.2019. Începând cu această dată invităm cetăţenii municipiului Galaţi să se aprovizioneze pentru Sărbatorile Pascale,