Dacă miercuri dimineaţă nicio localitatea din judeţ nu mai era blocată şi niciun drum nu mai era cu totul închis, situţia s-a schimbat după ce a reînceput să viscolească. Circulaţia
Dacă miercuri dimineaţă nicio localitatea din judeţ nu mai era blocată şi niciun drum nu mai era cu totul închis, situţia s-a schimbat după ce a reînceput să viscolească. Circulaţia
Localitatea Cuca a fost grav lovită de viitură în luna septembrie a anului trecut. Acum, viitura albă a viscolului a izolat iar comuna. Situată pe DN 24D, singurul drum naţional
Doi bebeluşi bolnavi, ambii născuţi prematur, o fetiţă în vârstă de 5 luni şi jumătate şi un băieţel de 8 luni, ambii din comuna Drăguşeni, satul Fundeanu, au ajuns în
Duşi cu tractorul din satele izolate până la şenilata ISU Galaţi şi apoi duşi cu ambulanţa la spital. A fost epopeea a cel puţin trei locuitori ai judeţului Galaţi care
De luni până marţi dimineaţa, în urma intervenţiilor din judeş, numărul localităţilor izolate din judeţul Galaţi a scăzut cu opt. Astfel, marţi dimineaţa mai erau izolate urmatoarele localităţi:Bălăşeşti – 1114
Un bărbat din Independenţă, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit mort, îngheţat pe marginea unui şanţ din localitate. Omul era îmbrăcat subţire, într-un trening, şi avea picioarele
Viscolul a rupt legăturile cu lumea pentru 30 de localităţi. Este vorba de Cerţeşti, Smulţi, Cuca, Corni, Măcişeni, Cotoroaia, Cîrlomăneşti , Bălăşeşti, Băleni, Brăhăşeşti, Buciumeni, Cavadineşti (sat Vădeni, Găneşti), Corod,
Poliţiştii gălăţeni şi-au făcut, la sfârşitul săptămânii trecute, bilanţul pe 2013. La nivelul infracţiunilor sesizate s-a constatat o creştere a numărului acestora, de la 18.138 la 18.652, cu un plus
Fiind sezonul bilanţurilor, la sfârşitul săptămânii trecute, şi poliţiştii de frontieră gălăţeni şi-au făcut bilanţul pe 2013. Conform datelor furnizate de STPF Galaţi, indicele traficului de persoane care au tranzitat
Codul portocaliu de vreme rea a transformat circulaţia în judeţul Galaţi într-un adevărat coşmar. Duminică, la ora 12, aveam trei localităţi izolate. „Localităţile izolate sunt Cerţeşti, Smulţi, Cuca. Se fac






