Cele mai eficiente tratamente antiîmbătrânire costă puţin şi se găsesc la tot pasul. Este o veste bună pe care au dat-o nutriţioniştii britanici, în baza ultimelor studii făcute în domeniu.
Cele mai eficiente tratamente antiîmbătrânire costă puţin şi se găsesc la tot pasul. Este o veste bună pe care au dat-o nutriţioniştii britanici, în baza ultimelor studii făcute în domeniu.
Consumul moderat de bere, cu şi fără alcool, este o modalitate de a ne rehidrata după efort fizic. Aceasta este concluzia unui studiu realizat în comun de cercetătorii spanioli de
Se numeşte “Tropical Island Paradise” (Paradisul insulei tropicale) şi urmează să fie lansat la apă în curând. Proiectul aparţine constructorului britanic Yacht Island Design. Extraordinara ambarcaţiune are 90 de metri
Cea mai mare peşteră din lume face parte dintr-o reţea de 150 de peşteri, iar speologii încă încearcă să îi găsească capătul. Peştera Hang Son Doong, descoperită în 2009, se
Staţia Spaţială Internaţională (ISS) va fi ghidată pentru a coborî spre Terra şi se va prăbuşi în ocean, la sfârşitul ciclului ei de viaţă, după anul 2020, a anunţat miercuri
Deplasarea forţată devine tot mai complexă, iar ţările în curs de dezvoltare se străduiesc să găzduiască majoritatea refugiaţilor din lume, semnalează Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNCHR), joi,
Şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, s-a întâlnit vineri cu membrii Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, în faţa cărora a afirmat că sistemul sanitar din România este “o maşină veche,
Materialele de construcţie pentru autostrăzi pompează bani în economie, susţine Anca Boagiu, mininstrul Transporturilor. “Practic, din septembrie anul trecut de când am început noi să accelerăm lucrările până astăzi, am
În medie, un parlamentar câştigă 55.000 lei pe an. Cele două sesiuni parlamentare durează nouă luni din an, iar timpul efectiv de lucru la Parlament este de cel mult trei
Sute de persoane, nave şi avioane au dispărut, de-a lungul timpului, în Triunghiul Bermudelor. Zona misterioasă este înconjurată de zvonuri şi suspiciuni în legătură cu activitatea ei supranaturală, scrie LiveScience.






