În urmă cu exact 10 ani, pe 27 aprilie 2005, la ora locală 10:29 AM, o nouă aeronavă de pasageri decola pentru prima dată de la Toulouse, Franţa, în primul
În urmă cu exact 10 ani, pe 27 aprilie 2005, la ora locală 10:29 AM, o nouă aeronavă de pasageri decola pentru prima dată de la Toulouse, Franţa, în primul
Ceaiul de muşeţel, consumat pentru perioade îndelungate, a fost asociat cu un risc mai mic de cancer al tiroidei, potrivit unui studiu de mică amploare realizat în Grecia, informează Reuters.
Consumul de cafea decofeinizată reprezintă circa 12% din consumul total de cafea la nivel mondial. Această cafea conţine totuşi circa 1-2% cofeină. Există circa 1.200 de compuşi chimici în cafea,
Pisicile au fost domesticite încă de acum 5.300 de ani şi au învăţat să comunice cu oamenii printr-o varietate de sunete şi semnale. Unii istorici cred chiar că pisicile au
Cu o suprafaţă de peste 250.000 de hectare care se întind pe teritoriul Poloniei şi al Belarusului, rezervaţia Białowieża este una dintre cele mai vechi areale de pădure virgină din
Practicarea intensivă a saunei reduce riscul infarctului de miocard sau de insuficienţă cardiacă – este concluzia unui studiu realizat în Finlanda, ţară în care sauna este o adevărată instituţie, scrie
Culoarea luminii ar putea avea un impact semnificativ asupra felului în care ceasul nostru biologic apreciază momentul zilei, reiese dintr-o nouă cercetare care arată că intensitatea luminii nu are nicio
1. Creşte tensiunea arterială – Efectul este aproape instantaneu: Tensiunea arterială este mai mare în zilele în care nu facem sport. Vasele de sânge se adaptează la fluxul mai lent
România ocupă locul al 86-lea în topul celor mai fericite ţări din lume, potrivit Raportului Mondial al Fericirii pe 2015 (World Happiness Report 2015) realizat cu sprijinul Organizaţiei Naţiunilor Unite
Aproape 40% din drumurile publice din România sunt pietruite şi de pământ şi doar 35,4% sunt modernizate, restul reţelei reprezentând drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere, potrivit datelor anunţate vineri de






