Să slăbeşti nu este uşor. Există însă anumite „superalimente” care ajută la pierderea în greutate. Acestea acţionează prin stimularea metabolismului organismului şi totodată oferă o senzaţie de saţietate pentru mai
Să slăbeşti nu este uşor. Există însă anumite „superalimente” care ajută la pierderea în greutate. Acestea acţionează prin stimularea metabolismului organismului şi totodată oferă o senzaţie de saţietate pentru mai
Consumul de carbohidraţi, chiar şi în cantităţi mici, este considerat principalul vinovat pentru luarea în greutate. Fie că provin din zahăr, pâine, fructe sau anumite legume, carbohidraţii au ajuns să
Nimic n-ar fi putut exista – nici podoabele, nici metaforele ce implică perla, nici milioanele de dolari cheltuite pe şi pentru ele – dacă n-ar fi existat mai întâi procesul
Fructoza, zahărul găsit în fructe, ar putea duce la creşterea apetitului pentru mâncăruri bogate în calorii, potrivit unor noi cercetări. În timpul unui experiment, ale cărui rezultate au fost publicate
Spanacul este o plantă anuală comestibilă care aparţine familiei Amaranthaceae. Este originar din Asia Centrală şi de sud-vest. Experţii susţin că spanacul este incredibil de bogat în substanţe nutritive esenţiale.
Banii au apărut din nevoia de a înlocui trocul, un sistem greoi folosit pentru primele schimburi comerciale dintre oameni. Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau grânele au fost primii „bani” ai
1. Creierul uman nu are terminaţii nervoase Este singurul organ lipsit de nervi, deşi creierul este centrul de comandă al sistemului nervos central. Creierul nu simte durerea. 2. Consumă
„Webb va putea ajunge până la cel puţin 300 de milioane de ani după Big Bang (explozia primordială care a dat naştere universului nostru acum 13,8 miliarde de ani –
Numeroase indicii îndreptăţesc această presupunere. Astfel, raportul privind cazurile de tortură aplicate de CIA, din decembrie 2014, menţionează România sub numele de cod „Detention Site Black“. Cu toate acestea, oficiali
Lumea arahnidelor este diversă şi fascinantă, iar dintre toate aceste fiinţe păianjenii ies în evidenţă. Ţes pânze incredibil de complexe şi de puternice, unii pot creşte atât de mult încât






