Republica Mauritius, ţară insulară din largul coastelor continentului african, în sud-vestul Oceanului Indian, a sărbătorit recent, la 12 martie, Ziua Naţională – momentul fondării statului, în 1968.Cultivarea trestiei de zahăr
Republica Mauritius, ţară insulară din largul coastelor continentului african, în sud-vestul Oceanului Indian, a sărbătorit recent, la 12 martie, Ziua Naţională – momentul fondării statului, în 1968.Cultivarea trestiei de zahăr
Lucrările la podul peste Dunăre din zona Brăila-Galaţi vor începe în primăvara anului viitor, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la lucrările pe ateliere prilejuite de Consiliul Naţional al
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi ministrul federal al Apărării, doamna Ursula von der Leyen, au inclus pe agendă tema \”armata UE\”. Care ar fi avantajele şi care dezavantajele unei
Premierul grec Alexis Tsipras a avertizat într-o scrisoare trimisă cancelarului Angela Merkel că Greciei îi va fi \”imposibil\” să returneze creditorilor săi sumele pe care trebuie să le achite în
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că a susţinut la Consiliul European obiectivul de finalizare a Pieţei Interne a Energiei, care înseamnă pentru România dezvoltarea infrastructurii energetice, preţuri accesibile pentru
Nu multă lume ştie faptul că numele tehnologiei wireless Bluetooth provine de la un rege scandinav din secolul X, Harald I al Danemarcei „Dinte Albastru” (Harald „Blätand” Gormsson, 935-985). „Bluetooth”
Un nou studiu contrazice teoriile de până acum legate de efectele filmelor pentru adulţi asupra vieţii sexuale: bărbaţii care se uită în mod regulat la filme porno sunt mai puţin
Bărbatul din imagine se numeşte Naoto Matsumura, dar toţi îl cunosc drept \”apărătorul animalelor din Fukushima\”. Naoto Matsumura are 55 de ani şi este singurul om care locuieşte pe o
Având un nume predestinat, actorul american Kevin Bacon a fost ales de Asociaţia Producătorilor de Ouă din SUA pentru un spot publicitar având ca motto „Trezeşte-te cu ouă şi …Bacon
Efectele produse asupra creierului de o idilă amoroasă sau de destrămarea unei relaţii sunt comparabile cu cele generate de anumite droguri, potrivit autorilor unui studiu american, citaţi de atlantico.fr. Dorind






