Limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius nu va preveni impactul distructiv asupra climei aşa cum se credea anterior, iar consecinţele vor fi semnificative, au concluzionat zeci de experţi
Limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius nu va preveni impactul distructiv asupra climei aşa cum se credea anterior, iar consecinţele vor fi semnificative, au concluzionat zeci de experţi
Deşertul Sahara s-a extins cu circa 10% în aproape 100 de ani, conform unui nou studiu efectuat recent în Statele Unite şi publicat la sfârşitul săptămânii trecute.Sahara, cel mai mare
Armata germană intenţionează să introducă uniforme mai largi pentru femeile militar care sunt însărcinate, relatează luni dpa. Noile uniforme urmează să fie introduse în acest an, a declarat recent o
În anumite regiuni din ţară, sătenii încă mai respectă, cu sfinţenie tradiţiile din Săptămâna Patimilor pentru a fi feriţi tot anul de necazuri şi boli. Astfel, ei curăţă casele, dau
Obezitatea ar putea depăşi fumatul ca principală cauză evitabilă a deceselor asociate cancerului, conform unui nou studiu realizat în Marea Britanie, citat recent de Press Association.Fumatul este cel mai
Omenirea îşi sabotează bunăstarea prin exploatarea exagerată a planetei provocând declinul faunei şi florei în toate regiunile lumii, care se confruntă cu o extincţie majoră a speciilor, prima după
Creierul are capacitatea de a suprima durerea cronică în prezenţa senzaţiei de foame oferind astfel posibilitatea organismului să se concentreze pe găsirea unei surse de hrană, conform concluziilor unui
Apelarea la măsura drastică a dublei mastectomii reduce riscul de deces prematur în cazul femeilor sănătoase purtătoare ale ”genei cancerului de sân”, conform unui nou studiu.Femeile purtătoare ale mutaţiei
Cercetătorii de la Institutul Imagine şi Institutul Rockefeller din New York au anunţat recent că au descoperit o genă ale cărei mutaţii pot face ca o gripă să degenereze
Lumina emisă de dispozitivele electronice, precum aparatele smartphone, ar putea produce afecţiuni oculare, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Autonomă din Sinaloa (UAS) din Mexic, potrivit Agerpres.Într-un






