Acum aproape două luni am primit pe adresa redacţiei o sesizare referitoare la spaţiul inadecvat al Serviciului de autoritate tutelară şi protecţie a persoanelor cu handicap din cadrul Primărie Galaţi,
Acum aproape două luni am primit pe adresa redacţiei o sesizare referitoare la spaţiul inadecvat al Serviciului de autoritate tutelară şi protecţie a persoanelor cu handicap din cadrul Primărie Galaţi,
Asociaţia Ecologică Universitară Galaţi în parteneriat cu Asociaţia Comunelor din România, filiala Galaţi au implementat, în perioada iulie 2014 – decembrie 2015, proiectul „Şanse Egale pentru Femeia din Mediul Rural”.
Asociaţia pentru Integrare şi Dezvoltare Comunitară – INDECO Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia Consensual Iaşi şi Asociaţia ADL – Progres Piatra Neamţ, a organizat, marţi, 8 decembrie 2015, conferinţa de
Primăria municipiului Galaţi anunţă populaţia, printr-un comunicat de presă, că licitaţia pentru achiziţia de echipamente destinate iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă a fost anulată. Cu toate acestea, gălăţenii primesc
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan a semnat, joi, contractul pentru servicii de asistenţă şi consultanţă tehnică, economico-financiară şi juridică pentru pregătirea şi derularea procedurii de atribuire a contractului de finanţare
Balta Zătun este acum înzestrată cu o zonă de zonă de camping cu 17 căsuţe, o căsuţă cu rol de punct de informare şi oficiu administraţie, o căsuţă a pescarului,
Locuitorii din Galaţi au un dublu motiv de bucurie în weekendul de Black Friday. JYSK România, retailerul danez de mobilă şi decoraţiuni interioare dedicat conceptului Sleeping and Living, redeschide magazinul
Peste 400 de liceeni din Galaţi şi Vrancea au fost sprijiniţi pentru a-şi să găsi mai uşor drumul spre locul de muncă dorit cu sprijinul unui proiect cu finanţare europeană.
Duminică, în jurul prânzului, Electrocentrale Galați a anunțat că a început să furnizeze agent termic pentru încălzire după ce în cursul zilei de sâmbătă era asigurat deja necesarul de energie
Quantum Construct SRL a reuşit să-şi extindă şi să-şi modernizeze capacităţile de producţie realizând o investiţie totală de de aproape 10 milioane de lei, sumă din care peste 5 milioane