Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA Galaţi are, de miercuri, 22 aprilie, 2026, un nou director general, după ce mandatul Marcelei Daniela Costea (foto) s-a încheiat. Este vorba despre Nicolae-Dan
Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA Galaţi are, de miercuri, 22 aprilie, 2026, un nou director general, după ce mandatul Marcelei Daniela Costea (foto) s-a încheiat. Este vorba despre Nicolae-Dan
Navrom Galaţi a anunţat că, începând de miercuri, 15 aprilie, transportul pe Dunăre al călătorilor şi autovehiculelor cu bacul între satul IC Brătianu din judeţul Tulcea şi municipiul Galaţi va
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat modificări legislative prin care Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti este declarat oficial obiectiv de infrastructură portuară strategică, o decizie cu impact major asupra economiei şi securităţii
Educaţia şi cercetarea europeană au fost analizate la cel mai înalt nivel, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Comisia Europeană, unde un rol central l-a avut Universitatea „Dunărea de Jos”
Bugetul de stat pe 2026 vine într-un context fără precedent în ultimele două decenii: nu a mai fost adoptat atât de târziu în ultimii 20 de ani, după negocieri îndelungate
Proiectul „Modernizarea şi Dezvoltarea Portului Mineralier Galaţi” a fost finalizat, lucrările fiind recepţionate pe 27 februarie 2026, a anunţat Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA Galaţi. Proiectul a
Transportul public din Galaţi intră într-o nouă logică de tarifare, bazată pe consum. Noile tarife propuse de Transurb S.A. Galaţi ce urmează a fi aprobate în şedinţa Consiliului Local Galaţi
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi s-a întrunit, luni, 23 martie 2026, în şedinţă de îndată pentru a aproba acordul de parteneriat între Judeţul Galaţi, prin Consiliul Judeţean Galaţi şi Compania Naţională
Nu mai puţin de 200 de locuri de muncă sunt disponibile în această perioadă în judeţul Galaţi, potrivit listei publicate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi (AJOFM).
O nouă ”locatară” a ajuns la Grădina Zoologică Galaţi din Pădurea Gârboavele. Este vorba despre o maimuţică pe nume ”Mumu”, care a fost adusă aici după ce a fost salvată