Creşterea accelerată a cotelor apelor Dunării afectează şi Galaţiul, unde fluviul este sub cod galben hidrologic şi se aşteaptă inundaţii. Pe lângă autorităţile implicate în stoparea efectelor acestora, şi Direcţia
Creşterea accelerată a cotelor apelor Dunării afectează şi Galaţiul, unde fluviul este sub cod galben hidrologic şi se aşteaptă inundaţii. Pe lângă autorităţile implicate în stoparea efectelor acestora, şi Direcţia
563 cm era cota de luni a Dunării la Galaţi, cu trei centimetri peste cota de atenţie şi cu opt centimetri mai mult ca duminică. Apa a luat în stăpânire
Prima ediţie a salonului de primăvară al artei fotografice va vernisat astăzi, începând cu ora 18.00, la etajul I al Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Până în data de
Codul galben hidrologic de inundaţii sub care se află Dunărea şi la Galaţi se vede şi în faptul că apele fluviului cresc de la o zi la alta şi intră
La ultima videoconferinţă organizată de Ministerul Sănătăţii s-a discutat foarte mult pe tema finanţării spitalelor. Pe noul contract cadru apar modificări privind modalitatea de finanţare a acestora, e vorba practic
S-a stabilit finanţarea pentru programele naţionale de sănătate, iar Ministerul Sănătăţii a anunţat că urmează să ajungă şi filele de buget. În principiu, este vorba de aceleaşi programe de sănătate
Expoziţia de instrumente optice „O lentilă, un Univers”, a fost deschisă vineri după-amiază, la parterul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, care a atras aproape 200 de persoane,
Cel de-al doisprezecelea volum din colecţia cArtESENÞELOR de poezie, „Odiseea din noi”, semnat de Alina Beatrice Cheşcă, a fost lansat vineri după-amiază la Universitatea „Danubius”. Înconjuraţi de o atmosferă de
Conferinţa de constituire a Asociaţiei Judeţene de Ştiinţele Naturii Galaţi (AJSNG) a avut loc vineri după-amiază la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”. Această structură va reuni specialişti din
Aproximativ 100 de elevi din şcolile şi liceele gălăţene au participat ieri dimineaţă la un marş de sensibilizare a trecătorilor cu privire la riscurile consumului de droguri, care a avut