Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie mai ales pentru cei mici, care aşteptă cu înfrigurare vizita lui Moş Crăciun, aducătorul de daruri pentru copiii cuminţi. În întâmpinarea Moşului
Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie mai ales pentru cei mici, care aşteptă cu înfrigurare vizita lui Moş Crăciun, aducătorul de daruri pentru copiii cuminţi. În întâmpinarea Moşului
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a fost anunţată de către Ministerul Sănătăţii că judeţului nostru i s-au mai repartizat încă 12.000 de doze de vaccin gratuit. „Este vorba de a
Clădirea din Traian 112 urmează a fi demolată, pentru a fi ridicat, în locul acesteia, un imobil care să urmeze planul celui care a fost cândva. În privinţa acestei clădiri
De câteva zile iarna şi-a intrat în drepturi, acoperind arterele de trafic rutier şi pietonal cu straturi groase de zăpadă, care în scurt timp s-a transformat în gheaţă. În aceste
Rubrica destinată iubitorilor de animale o dedicăm, săptămâna aceasta, pisicilor. Aceste ghemuleţe de blană sunt, pe cât de drăgălaşe, pe atât de iubitoare. Astfel, pentru a fi un stăpân responsabil,
Cu toţii ştim că pisica este un animal care se joacă şi se distrează copios cu aproape orice îi iese în cale. Iar dacă, în perioada sărbătorilor de iarnă, va
Cei 11 deputaţi şi cinci senatori, din cele 13 colegii uninominale ale judeţului Galaţi, declaraţi câştigători în urma scrutinului de duminică, îşi primesc astăzi certificatele doveditoare. Actul care confirmă victoria
Ninsoarea care a acoperit miercuri oraşul, urmată de temperaturi de până la -7 grade Celsius, au transformat în multe zone ale Galaţiului zăpada în gheaţă. Aşa că în multe locuri
Vernisajul expoziţiei temporare organizată de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, „Vis de iarnă”, a avut loc ieri după-amiază şi a fost încununat cu surprize pentru cei prezenţi. Pentru
Patru accidente de circulaţie au avut loc ieri din cauza depunerilor de zăpadă, a gheţii ascunse sub ea şi a neglijenţei conducătorilor auto. Primul accident al seriei a avut loc