La o zi după ce medicii de la Spitalul Clinic „Sf. Apostol Andrei” se străduiau să îl refacă om pe fostul primar de la Suceveni, atacat în propria curte de
La o zi după ce medicii de la Spitalul Clinic „Sf. Apostol Andrei” se străduiau să îl refacă om pe fostul primar de la Suceveni, atacat în propria curte de
Înghesuială, îmbulzeală, nervi şi coate date în spate. Nu e inaugurare, hram al unei biserici sau lansare unde să nu se adune oamenii, poate-poate se dă ceva gratis, şi unde
Canapeaua dintr-un apartament de pe str. Domnească, un magazine de pompe funebre de pe str. Constantin Levaditi şi o casă din Tecuci. Sunt cele trei incendii care au avut loc
Odată cu apropierea Sărbătorilor Pascale, Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” Galaţi organizează în perioada 11 aprilie – 22 mai cea de a IX-a ediţie a Salonului Naţional de Artă Naivă
Inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi au dispus confiscarea sumei de 965.918 lei, pentru comercializarea a 272.306 litri de motorină fără a deţine atestat
Cu puţin timp în urmă, legumicultorii mătcaşi au primit vestea că vor beneficia de sprijin financiar sub formă de despăgubire pentru pierderile suferite în luna februarie datorită căderilor masive de
Sport şi diete, medicamente prescrise de medic ori suplimente nutritive. Pe lângă dietă sau mişcarea la sală, din ce în ce mai mulţi dintre cei care vor să scape de
Evenimentul organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor şi-a închis porţiile până anul viitor. Au participat 13 instituţii, iar în fiecare zi atelierele erau vizitate atât de copii cât şi
Săptămâna „Şcoala altfel” a fost o experienţă deosebită pentru elevii Şcolii nr.10 „Dimitrie Sturdza” Tecuci, pe parcursul acestei perioade reuşind să acumuleze o serie de informaţii deosebit de importante pentru
La finalul săptămânii a avut loc la Galaţi simpozionul internaţional dedicat copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, eveniment organizat de Şcoala nr.28 ”Mihai Eminescu” alături de