08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sport şi diete, medicamente prescrise de medic ori suplimente nutritive. Pe lângă dietă sau mişcarea la sală, din ce în ce mai mulţi dintre cei care vor să scape de povara greutăţii excedentare apelează la un ajutor, fie că e vorba de un medicament sau de aşa numitele suplimente nutritive, care la rândul lor pot fi pulberi, pastile sau ceaiuri. „În ultima perioadă, în special doamnele, dar şi domnii vin şi solicită produse pentru reducerea în greutate. Sunt două posibilităţi de a ajuta organismul să slăbească prin alte mijloace decât strict dieta sau sportul. Ori se alege varianta cu medicamente, care sunt produse farmaceutice clasice şi care se dau la recomandarea şi sub supravegherea medicului, ori se alege varianta suplimentelor nutritive, care se procură direct din farmacie, unde vin pacienţi şi ne cer sfaturi despre felul în care se pot lua aceste suplimente sau care li s-ar potrivi mai bine. Există şi situaţii în care pacientul vine în farmacie şi cere un anumit produs pe care l-a văzut într-o reclamă sau de care a auzit pe undeva. Cum pentru aceste suplimente nu este necesară reţeta, în general oamenii le cer direct farmacistului. De multe ori suntem întrebaţi şi atunci, în cunoştinţă de cauză, putem recomanda un supliment sau altul”, a precizat farm. Adriana Buluc, de la farmacia Livadria, care chiar poate da un sfat avizat devreme ce şi-a realizat lucrarea de master pe obezitate şi scăderea în greutate.
Suplimentele „merg” doar cu dietă şi sport
Nu toate suplimentele pentru slăbit, fie că vorbim de pulberi, pastile sau ceaiuri, au acelaşi efect la toate persoanele. „Pentru cei care fac mişcare le recomandăm mai ales suplimente care cresc arderile, în timp ce acelora care nu fac asta le sunt recomandate suplimente care reduc pofta de mâncare. În principiu, în funcţie de datele personale, aceste tipuri de suplimente trebuie luate alternativ, o perioadă unele cu o anumită acţiune, o perioadă celelalte”, a mai spus farm. Adriana Buluc. Şi suplimentele pentru slăbit pot da efecte secundare, atâta vreme cât nu sunt luate conform prescripţiei sau nu sunt respectate alte condiţii, cum ar fi să se bea apă suficientă sau să se respecte o dietă ori să se facă mişcare.


Articole înrudite