Deputatul Victor Paul Dobre, preşedinte al Comisiei de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, dezaprobă intenţia guvernului de a impozita integral pensiile de peste 740 de lei cu 5%,
Deputatul Victor Paul Dobre, preşedinte al Comisiei de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, dezaprobă intenţia guvernului de a impozita integral pensiile de peste 740 de lei cu 5%,
În acest sfârşit de săptămână, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au descoperit asupra unui cetăţean din Republica Moldova o cantitate impresionantă de usturoi, pentru care nu deţinea
La ceas de noapte, poliţiştii din comuna Munteni au organizat o acţiune pe linia executării mandatelor penale. Cu această ocazie a fost depistat C. Jenică, de 37 ani, din comuna
Decizia Guvernului României de a obliga, de la 1 ianuarie 2011, pensionarii cu venituri peste 740 lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, să plătească o contribuţie de 5,5% din
Veselie, ritm, versuri curate cu sens, instrumente adevărate, muzică live şi mai ales interpretare profesionistă, în care se regăseşte şi foarte mult din sufletul celor 6 avantgardişti – „Nu renunţa”
La zile bune de la un incidentul în urma căruia un bărbat, patron al unui magazin din Tătarca, a ajuns la Spitalul de Urgenţă acuzând că a fost bătut de
Victor Ponta s-a întâlnit vineri la Galaţi cu aleşii locali. La începutul verii, PSD Galaţi va decide pe cine va arunca în cursa pentru alegerile locale. Liderul social democrat a
Deputatul liberal Victor Paul Dobre a criticat din nou parlamentarii PDL pentru absenţa Galaţiului la capitolul privind investiţiile din cadrul bugetului de stat pe 2011. Motiv pentru care liderul liberalilor
Deputatul PSD Florin Pâslaru se pronunţă în favoarea împăcării colegilor supăraţi din partid, respectiv Geoană la nivel naţional şi Artimof la Galaţi. Acesta se pronunţă pentru menţinerea lui Geoană în
Liderul PSD, Victor Ponta, a salutat interdicţia privind colaborarea cu PDL pe care Crin Antonescu a lansat-o liberalilor: „Crin Antonescu a înţeles în sfârşit că doar împreună cu noi, cu