Încă două blocuri din oraş au fost modernizate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, anunţă Primăria Galaţi. Este vorba despre creşterea performanţei energetice a blocului C4, din strada Stadionului
Încă două blocuri din oraş au fost modernizate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, anunţă Primăria Galaţi. Este vorba despre creşterea performanţei energetice a blocului C4, din strada Stadionului
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat în trafic un bărbat, cu dublă cetăţenie, Republica Moldova şi americană, conducând un autoturism, deşi nu deţinea permis
Primăria municipiului Galaţi informează că a fost lansat în licitaţie publică un contract de lucrări (proiectare şi execuţie) pentru renovarea energetică a clădirii internatului Seminarului Teologic “Sfântul Apostol Andrei”.Astfel, s-a
În Parohia “Sfântul Nicolae” din localitatea gălăţeană Brătuleşti, luni, 31 iulie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a desfăşurat programul eparhial de vară dedicat tinerilor şi
Muzeul de Istorie “Teodor Cincu” organizează joi, 03 august 2023, începând cu ora 10.30, o nouă întâlnire în cadrul proiectului educaţional Clubul de Istorie “Excelsior”, coordonat de managerul muzeului, Daniel
În data de 26 iulie 2023, Centrul de zi pentru copii << Sfântul Antonie cel Mare >> a organizat o excursie la mănăstirile Buciumeni, Sihastru şi Tudor Vladimirescu.Evenimentul, la care
În Eparhia Dunării de Jos a devenit deja o tradiţie ca în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, să se organizeze
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, programul eparhial al activităţilor de vară pentru copii intitulat Vacanţă în pridvorul Bisericii a continuat la sfârşitul săptămânii trecute şi în localitatea Matca din judeţul
219 copii cu vârste între 3-6 ani din 4 comunităţi defavorizate din judeţul Galaţi, Brăhăşeşti, Toflea, Mihail Kogălniceanu şi Vlădeşti, sunt beneficiari ai programului “Start în educaţie” – cel mai
Asociaţia „Miron Costin“ anunţă lansarea proiectului „Inventika“, dedicat copiilor şi tinerilor pasionaţi de activităţile de tip STEM, care îşi doresc să se dezvolte multidisciplinar, încurajându-i să acceseze tehnica şi tehnologia,






