O anchetă desfăşurată timp de zece ani a concluzionat că cele 60 de antene gigant ale Radio Vatican amplasate în nordul Romei dăunează foarte grav sănătăţii locuitorilor din zonă, mai
O anchetă desfăşurată timp de zece ani a concluzionat că cele 60 de antene gigant ale Radio Vatican amplasate în nordul Romei dăunează foarte grav sănătăţii locuitorilor din zonă, mai
Mai exact, de vină este modul în care a fost gândită moneda unică, încă din 1992, crede celebrul finanţist George Soros. “Keynes ne-a învăţat că deficitele bugetare sunt esenţiale pentru
Conform unui sondaj realizat de Washington Post şi ABC News, majoritatea americanilor dezaprobă modul în care preşedintele se ocupă de economie. Însă el este mai bine văzut decât membrii Congresului,
Moscova nu cunoaşte parametrii care să permită compatibilitatea sistemelor antirachetă american şi rus, declară ambasadorul rus la NATO, Dimitri Rogozin, citat de pagina online a agenţiei RIA Novosti.Prezentând doctrina nucleară
Grecia cheltuieşte peste un miliard de euro pe două submarine din Germania, intenţionează să achiziţioneze şase fregate şi 15 elicoptere militare din Franţa, iar în ultimii ani a cumpărat peste
Inundaţiile, alunecările de teren şi torentele de noroi au ucis 50 de persoane în sudul Chinei, iar alte 15 sunt date dispărute după mai multe zile de ploi torenţiale, a
Transporturile maritime, feroviare şi aeriene au fost paralizate joi în Grecia, din cauza unei noi greve organizate în semn de protest faţă de reforma pensiilor şi măsurile de austeritate adoptate
Zboruri cu echipaj uman spre Marte sau spre alte planete nu sunt posibile mai devreme de 2035, a afirmat marţi şeful Agenţiei Spaţiale Ruse (Roskosmos), Anatoli Perminov, într-un discurs rostit
Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminalistice (OIPC, cunoscută şi sub numele de Interpol), cu sediul la Lyon (estul Franţei), face apel la trimiterea de informaţii la adresa de e-mail fugitive@interpol.int. Organizaţia
Bombele nucleare au mai folosit în astfel de situaţii, în anii 1960. “Nu înţeleg ce mai aşteaptă BP; pierd timpul”, a spus un fost ministrul sovietic pentru energie nucleară, Viktor