Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii tind să se implice din ce în ce mai puţin în activităţile comunităţilor din care fac parte, acest lucru afectându-le sănătatea, însă, potrivit unui studiu
Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii tind să se implice din ce în ce mai puţin în activităţile comunităţilor din care fac parte, acest lucru afectându-le sănătatea, însă, potrivit unui studiu
Nivelul de radiaţii în interiorul reactorului nuclear avariat de la Fukushima este de peste o sută de ori mai mari decât limitele mortale, cel mai înalt nivel de la evenimentul
În cursul anului 2016 au fost făcuţi primii paşi sau a fost continuată dezvoltarea unor tehnologii emergente ale căror prime roade sunt aşteptate în viitorul apropiat. Vehicule autonome
“Salt and ice challenge”, un joc aparent inofensiv dar care a făcut numeroase victime în rândul tinerilor din SUA, are deja zeci de mii de postări pe reţelele de socializare,
“Suntem naţiunea care tocmai a câştigat şase premii Nobel – şi fiecare dintre laureaţi este un imigrant”, scria pe contul său oficial de Twitter Barack Obama, la 13 octombrie 2016,
Locuitorii din oraşele Sydney şi Brisbane din Australia au avut parte de cea mai toridă lună ianuarie înregistrată până acum, a anunţat Biroul de Meteorologie al acestei ţări. Media temperaturilor
Stereotipurile manifestate de la o vârstă foarte fragedă este posibil să reducă şansele femeilor de a urma cariere prestigioase, atrag atenţia oamenii de ştiinţă americani în urma unui studiu efectuat
Foarte oportunişti, hackerii nu mai atacă informatic doar calculatoarele personale şi sistemele informatice ale organizaţiilor, ci se îndreaptă tot mai mult asupra smartphone-urilor şi a oricărui dispozitiv electronic conectat la
Noul An chinezesc, care a început la 28 ianuarie 2017 şi se încheie la 15 februarie 2018, va sta sub semnul cocoşului de foc, simbol al unui nou început. În
Solar Orbiter, care va porni în 2018 spre Soare cu mai multe instrumente la bord, va fi dotat cu un mare scut termic pentru a rezista la temperaturi de cel






