11 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De la legenda Castelului lui Dracula la neobişnuiţii Vulcani Noroioşi, România este plină de surprize
De la legenda Castelului lui Dracula la neobişnuiţii Vulcani Noroioşi, România este plină de surprize

De la legenda Castelului lui Dracula la neobişnuiţii Vulcani Noroioşi, România este o ţară plină de surprize, scrie National Geographic Travel în prezentarea unui scurt videoclip dedicat ţării noastre, postat pe pagina sa oficială de Facebook.
În clipul de un minut difuzat în urmă cu câteva zile, celebra revistă americană prezintă câteva dintre aceste atracţii surprinzătoare ale României, o ţară ''puţin mai mică decât statul (american) Oregon''.
Astfel, printre obiectivele prezentate sunt Constanţa, principalul port al României la Marea Neagră, Carpaţii care formează un arc de-a lungul unor părţi ale Europei şi acoperă aproape o treime din România sau Castelul Bran, sursa de inspiraţie pentru locuinţa fictivă a Contelui Dracula.
O altă surpriză pe care o oferă România sunt Vulcanii Noroioşi din Munţii Buzăului, o formaţiune geologică rară.
În film se aminteşte şi de capitala Bucureşti, ''situată pe malurile Dâmboviţei'', precum şi faptul că aproximativ 28% din români sunt agricultori.
Filmul a fost distribuit de peste două mii de ori şi a atras sute de comentarii, în care internauţii laudă România şi propun şi alte obiective care merită vizitate în ţara noastră.


Articole înrudite