Producătorul de whisky Ballantines vine în întâmpinarea astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) dar şi a pionierilor care vor porni în lungi misiuni spre Marte sau spre alte lumi
Producătorul de whisky Ballantines vine în întâmpinarea astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) dar şi a pionierilor care vor porni în lungi misiuni spre Marte sau spre alte lumi
Rămăşiţe ale unei vechi specii umane au fost descoperite într-o peşteră din Africa de Sud din care au fost exhumate osemintele a 15 hominizi, a anunţat joi echipa de cercetători
Pentru români şi strămoşii lor geto-daci, apa a fost şi este unul dintre cele patru elemente din care s-a clădit lumea. În miturile cosmogonice stră-române elementul apei este omniprezent, la
Pe măsură ce trupele sovietice înaintau spre Germania nazistă, imediat după debarcarea aliată din Normandia, era evident că cel de-al Doilea Război Mondial se apropia de sfârşit. Pentru că apărarea
Atunci când regina Elizabeth a II-a a urcat pe tronul Marii Britanii, în urmă cu peste şase decenii, primul ei premier a fost Winston Churchill, care luptase în armata străbunicii
În Marea Britanie a fost marcată recent Ziua Naţională a Hamburgerului. Sute de restaurante şi localuri de tip fast-food au sărbătorit evenimentul, oferindu-le clienţilor cei mai buni hamburgeri, cu reduceri
Pe Terra există peste trei trilioane de copaci, dar ei dispar într-un ritm alarmant din cauza activităţilor umane – sunt concluziile unei echipe de cercetători care a prezentat miercuri cea
Maşinile ar putea dezvălui în curând mai multe informaţii despre proprietari decât profilul lor de pe Facebook, promiţând profituri generoase pentru producătorii de automobile, dar şi o atenţie mai mare
Plânsul ajută oamenii să se simtă mai bine, asigură o echipă de cercetători de la Universitatea din Tillburg (Olanda), care susţine că lacrimile vărsate la un film emoţionant îi fac
A 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia (Mostra), cel mai vechi festival cinematografic din lume, se va deschide miercuri seară cu spectaculosul „Everest”, dramă himalayană în format






