Înălţimea vârfului Mont Blanc, cel mai înalt din Europa occidentală, a fost măsurată miercuri, rezultatul fiind 4.808,73 metri, cu 1,3 metri mai puţin decât acum doi ani , a declarat
Înălţimea vârfului Mont Blanc, cel mai înalt din Europa occidentală, a fost măsurată miercuri, rezultatul fiind 4.808,73 metri, cu 1,3 metri mai puţin decât acum doi ani , a declarat
Când mercurul coboară în termometre şi cerul se întunecă este sigur că vara a trecut. Pentru a lupta împotriva lipsei de chef şi a face plinul cu vitamina D nu
Autorităţile egiptene intenţionează să prelungească programul de vizitare a monumentelor culturale din oraşul Luxor, informează agenţia DPA. Conform Asociaţiei agenţiilor de turism din Egipt, aceste schimbări vor oferi mai multe
Facebook, presat de mulţi ani de utilizatori să adauge un buton “dislike”, a anunţat marţi că lucrează în acest sens şi că prevede în “curând” realizarea de teste, relatează AFP
Este bine cunoscut faptul că luni, la revenirea la serviciu, moralul salariaţilor este la pământ. Acest lucru se explică prin faptul, dovedit ştiinţific acum, că weekend-ul este prea scurt, relatează
Se pare că în lume există o preferinţă pentru furtul anumitor obiecte. Iată topul celor mai des furate lucruri din lume. • Cea mai furată carte este Biblia. În afară
Încălzirea climei, asociată cu fenomene naturale precum curentul El Nino, ar duce la medii de temperaturi foarte ridicate în 2015 şi 2016, se arată într-un raport difuzat de Institutul meteorologic
În urmă cu jumătate de miliard de ani, un scorpion imens, cu circa 12 cleşti şi o coadă puternică, ascuţită, era regele mărilor. Lung de peste 1,6 metri, a fost
Emisiile de carbon produse în timpul arderii petrolului, gazului şi cărbunelui vor duce la topirea calotei glaciare antarctice şi la o creştere distructivă a nivelului mării. Până în prezent studiile
La începutul secolului 18, câţiva germani au observat în timpul călătoriilor pe care le făceau în Asia că localnicii introduceau carne de vită sub şaua cailor pentru a o frăgezi






