Oamenii de ştiinţă americani au alcătuit un top al planetelor şi sateliţilor naturali ai unor planete care prezintă cele mai mari şanse să întreţină viaţa, aşa cum este ea cunoscută
Oamenii de ştiinţă americani au alcătuit un top al planetelor şi sateliţilor naturali ai unor planete care prezintă cele mai mari şanse să întreţină viaţa, aşa cum este ea cunoscută
Vrei să slăbeşti, dar nu ai bani ca să mergi la un nutriţionist? Poţi să-ţi concepi singură un meniu de dietă, pe care, dacă-l asociezi cu multă mişcare şi voinţă
Există câteva alimente care şi-au făcut o reputaţie proastă, însă fără argumente solide. Cartofii şi ouăle sunt câteva alimnete care aduc beneficii pentru sănătate dacă sunt consumate moderat. Eticheta de
Apa nu îngheaţă întotdeauna la 0°C, nici chiar la -40°C, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, care au stabilit că este nevoie ca temperatura să scadă până la cel puţin
Mai multe secţiuni din creierul lui Albert Einstein au fost expuse la Philadelphia, în cadrul Muetter Museum and Historical Medical Library, conform agenţiei RIA Novosti. „A fost un om unic,
Creşterea medie cu aproape 1°C a temperaturii planetei în ultimul secol, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, valuri de căldură şi inundaţii mai numeroase ca oricând: încălzirea globală este un proces
Stephen Hawking este de părere că soluţia pentru supravieţuirea omenirii este colonizarea spaţiului cosmic. Omul de ştiinţă spune că omenirii îi va fi greu să evite un dezastru în următorii
Omul de Neanderthal a dispărut pentru că era prea deştept şi a devenit victima propriei capacităţi de adaptare la situaţiile dificile, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Arizona
În mai puţin de 30 de ani am putea beneficia de energie solară colectată din spaţiu, pentru a satisface nevoia globală de electricitate, anunţă oamenii de ştiinţă. Specialiştii de la
Lacuri de dimensiuni impresionante, la fel de mari precum Marile Lacuri nord-americane, ar putea să existe sub suprafaţa îngheţată a Europei, unul dintre sateliţii strălucitori şi misterioşi ai planetei Jupiter,
