Este proiectul pe care Consiliul Judeţean Galaţi îl pregăteşte în acest moment pentru a fi depus spre finanţare cu fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional 2021-2027. Întreaga investiţie presupune
Este proiectul pe care Consiliul Judeţean Galaţi îl pregăteşte în acest moment pentru a fi depus spre finanţare cu fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional 2021-2027. Întreaga investiţie presupune
Atenţie la achiziţiile de la târguri! Este semnalul de alarmă tras de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, care, în data de 27 octombrie 2022, a realizat o acţiune
Potrivit Distrigaz Sud Reţele, astăzi, vineri, 28 octombrie 2022, 15 străzi din municipiul Galaţi nu au gaz până la 8 ore. Este vorba despre Strada Regiment 11 Siret, unde alimentarea
Cei 13 elevi care au obţinut medii de 10 anul acesta la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au fost premiaţi astăzi, joi, 27 octombrie 2022, de către primarul municipiului Galaţi, Ionuţ
Înşelăciunea prin metoda “Accidentul” a revenit la Galaţi, într-o formă “actualizată”: banii se iau de la uşa victimei. Asta a păţit o bătrână din Galaţi, care a trecut prin clipe
Potrivit Distrigaz Sud Reţele, astăzi, joi, 27 octombrie 2022, 11 străzi din municipiul Galaţi nu au gaz până la 8 ore. Este vorba despre Strada Brateş şi Strada Someşului, unde
În cursul nopţii de 25 spre 26 octombrie 2022, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi ai Secţiei 4 Poliţie Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat astăzi, la Bucureşti, contractul de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru o amplă investiţie de modernizare a sediului Complexului
Primăria municipiului Galaţi şi societatea Apă Canal informează că în Valea Oraşului au demarat lucrările pentru realizarea unei noi staţii de pompare performante, astfel încât va creşte cu 60% capacitatea
Observatorul Astronomic, luat cu asalt de peste o mie de gălăţeni. Miza a fost evident observarea eclipsei parţiale de soare, care a avut loc în această după-amiază, marți, 25 octombrie