În fiecare an, sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos – Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul poporului român şi protector ceresc al Sfintei noastre Biserici
În fiecare an, sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos – Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul poporului român şi protector ceresc al Sfintei noastre Biserici
La şedinţa Consiliului Local din 26 noiembrie 2020, consilierii locali au aprobat rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi, pe anul 2020. Rectificarea diminuează sumele alocate la
Primăria municipiului Galaţi accesează fonduri europene pentru dotarea celor 48 de unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiu cu laptop-uri, proiectoare, routere wireless, camere web, tablete, etc, destinate atât elevilor, cât
Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi informează că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea
În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, din data de 26 noiembrie 2020, s-a aprobat premierea a 147 de elevi care au obţinut medii peste 9 la admiterea în liceu
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a declarat, joi, 26 noiembrie 2020, că la nivel naţional sunt în desfăşurare aproape 200 de percheziţii domiciliare pentru combaterea infracţionalităţii. “Percheziţiile sunt
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuţie, vacante de: instructor de educaţie (31
La Spitalul Judeţean Galați se amenajează un centru modern pentru diagnosticarea cancerului, a anunțat astăzi, miercuri, 25 noiembrie 2020, Consiliul Județean (CJ) Galați. Astfel, în curtea interioară a Ambulatoriului de
La nivelul judeţului Galaţi, potrivit raportării Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi, miercuri, 25 noiembrie 2020, au fost înregistrate 9.427 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei şi
Un tânăr şi-a pierdut viaţa în această după-amiază în satul Buceşti, din comuna Iveşti, în urma unui tragic accident. Totul a pornit de la un pistol de asomat porcii. „S-a