Controlul medical al elevilor la început de an şcolar s-a finalizat zilele trecute. Din datele adunate la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a reieşit că, din păcate, nici în acest
Controlul medical al elevilor la început de an şcolar s-a finalizat zilele trecute. Din datele adunate la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a reieşit că, din păcate, nici în acest
Primăria Galaţi marchează, anul acesta, Ziua Persoanelor Vârstnice, printr-o serie de manifestări dedicate persoanelor de vârsta a treia. Peste 400 de pensionari vor asista la un spectacol de estradă, oferit
Luni, 5 octombrie, începe cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie, eveniment cultural cu dublă semnificaţie pentru viaţa culturală a Galaţiului: marcarea celui de-al 27-lea an de când
Tragedie în comuna Oancea din judeţul Galaţi. O gospodărie a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil în urma unui scurtcircuit, iar în incendiul care a urmat, un bebeluş de
După conferinţa de presă susţinută de liderii UNPR prezenţi la Galaţi cu ocazia reuniunii de Sud-Est a partidului, Marius Stan i-a asigurat pe gălăţeni că cei racordaţi la sistemul centralizat
De vineri a început cazarea studenţilor în campusul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Circa 2.500 de studenţi din toate colţurile ţării, ba chiar din toate colţurile lumii, vin acum
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a semnat vineri deciziile de expropriere pentru imobilele de pe strada Traian şi din Mazepa, zona ”Ancora”.Conform dispoziţiilor primarului, se expropriază imobilele proprietate privată, care
Conform estimărilor realizate la nivelul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, la începutul acestei luni, la nivelul judeţului Galaţi existau circa 2.000 de absolvenţi fără un loc de
Montarea repartitoarelor de căldură devine obligatorie din 2016 pentru cei care primesc agent termic de la sistemul centralizat. Numai că în Galaţi foarte multe asociaţii au renunţat de mult la
Propunerea de “Regulament pentru amplasarea, proiectarea, autorizarea, executarea, funcţionarea şi postutilizarea construcţiilor cu caracter provizoriu în municipiul Galaţi” formulată de Instituţia Arhitect şef din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi a fost